Constantin Brâncuşi, Eugen Ionescu, George Enescu au făcut şi au scris istoria Craiovei.Pe vechile străzi pietruite ale Craiovei, pe care din când în când copiii adulmecau mirosul de benzină al celor câtorva maşini care străbăteau strada, au trecut personalităţi de seamă, unii în vremea copilăriei, alţii în cea a uceniciei sau la vremea consacrării. Multe s-au schimbat de atunci, puţini sunt cei care ştiu astăzi că pe o anume stradă, cu ani în urmă, au făcut tot felul ghiduşii sau lucruri măreţe personalităţi de seamă ale ţării. Despre acele vremuri vorbesc mărturisirile din paginile de istorie sau amintirile celor care au avut privilegiul de a trăi în acele timpuri.

Brâncuşi şi Craiova Printre siluetele trecutului se numără tânărul Brâncuşi, „grav marcat de existenţa trudnică şi săracă din familia sa, trăitoare la Hobiţa-Peştişani“. Despre peripeţiile din anii copilăriei sale, petrecute fie pe la birtul fraţilor Spirtaru, ce locuiau în vecinătatea gării, fie pe la patronul în plină afirmare Ion Zamfirescu, aflăm mai multe de la Jean Paul Crespelle. La şapte ani, tânărul Bâncuşi fugise de acasă. Se făcuse ucenic de boiangiu la Târgu Jiu. Se întâmpla, se pare, prin 1887. Este adus acasă, numai că firea sa nestatornică era greu de stăpânit, astfel că prin 1889 se strămută la Craiova. Se aciuează pe lângă Ion Zamfirescu. I se face loc să se odihnească în odaia comună a băieţilor de prăvălie de aici, după cum menţionează Constantin Gheorghiu şi Alexandru Firescu în lucrarea „Craiova, mon amour“: „Ion Zamfirescu, tânărul patron atât de prosper (avea 29 de ani când l-a angajat pe copilul Brâncuşi), l-a ocrotit pe acest gorjean atât de inimos şi inventiv, intuind că este hărăzit altor rosturi decât celor ale negustoriei, încurajându-l «să cioplească», după obiceiurile de acasă. Aneta Cioc, moştenitoarea casei Zamfireştilor (din strada Dima Popovici nr. 4, devenit