Britanicii de la Williams vor să atace titlul mondial la Formula 1, începând din 2008. Scuderia patronată de Frank Williams lucrează la un monopost revoluţionar, mult mai competitiv.
Echipa de Formula 1 Williams, la fel ca toate celelalte scuderii, lucrează în prezent la proiectarea unui alt monopost, pe care îl va folosi începând din 2008, maşina urmând să fie diferită faţă de actuala, dat fiind faptul că se va modifica regulamentul şi va trebui să corespundă noilor norme impuse de Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA).
Williams, una dintre principalele protagoniste ale curselor din anii ’90, cataloghează drept revoluţionar modelul pentru sezonul 2008, cu ajutorul căruia speră să revină în lupta pentru victorii şi chiar pentru titlul mondial. „Monopostul se va numi FW30, dar nu va fi o evoluţie a modelului actual FW29, ci o maşină nouă“, a declarat Sam Michael, director tehnic la echipa condusă de Frank Williams.
Scuderia britanică nu a mai cunoscut gustul succesului din 2003, iar cu FW30, care va fi lansat în ianuarie, oficialii de la Williams au planuri mari pentru sezonul viitor, conform spuselor aceluiaşi Sam Michael: „Cu siguranţă, putem să facem un pas important înainte, în condiţiile în care pierdem în prezent peste opt zecimi în lupta cu echipele fruntaşe. Obiectivul nostru este să reducem cât mai mult acest ecart“.
FW30 l-ar putea convinge pe Rosberg să rămână
Tânărul german Nico Rosberg, de 22 de ani, unul dintre cei doi piloţi ai echipei Williams, a intrat în atenţia conducerii echipei Toyota, care a remarcat calităţile sale şi doreşte să-i propună un contract. Rosberg ar putea fi însă convins să rămână la Williams chiar de proprietăţile viitorului model, FW30, care va fi lansat în ianuarie. „Sunt convins că anul viitor vom putea să ne luptăm pentru titlu. Îmi pun mari speranţe în modelul FW30 şi sunt sig