Nu, nu e un banc din filmul Borat, ci realitatea. În timp ce procuratura nu ştie pe unde să-l apuce, Dinu Patriciu a lăsat procesele şi datoriile altora şi a scos un mare profit din vânzarea fostei companii de stat Rompetrol către kazahi... Duşmanii lui s-au indignat că ne-a vândut Asiei Centrale şi unei ţări conduse de un dictator cunoscut, Nursultan Nazarbaev, un fel de Ceauşescu remaniat. Aliaţii lui au subliniat că măcar nu ne-a vândut lui Vladimir Putin - e ştiut că şi companiile ruseşti, şi ele redevenite de stat, sunt interesate de intrarea pe piaţa din Europa. Cei care se pricep cât de cât la subiect întâi au tăcut nepermis - o asemenea tranzacţie într-o presă economică profesională se află înainte de semnare, mai ales când vânzătorul este şi anchetat pentru rele practici în afaceri, şi apoi au comentat cu jumătate de voce marea afacere făcută de dl. Patriciu, de parcă ar fi vorba de nişte suporteri la un meci, care aplaudă pe cel care dă un gol, indiferent de mijloace. Daţi-mi voie azi, mie, un nespecialist, să discut întreaga problematică a energiei la Marea Neagră prin prisma acestei afaceri exemplare.

Întreaga idee a construirii unei rute energetice alternative la cea oferită de ruşi, susţinută de destui oameni politici americani, puţini oameni politici europeni, mai ales britanici, şi de preşedintele Traian Băsescu, se sprijină pe câteva puncte, cu o singură excepţie, discutabile. Mai întâi, se sprijină pe existenţa indiscutabilă a resurselor de petrol şi gaze în ţări precum Kazahstan sau Azerbaidjan, punctul tare al planului. Pe urmă se bazează pe aceste dictaturi locale corupte, pe aceste regimuri-clan din regiune, tot aşa cum de câteva decenii încoace s-au sprijinit pe monarhiile de jure sau de facto din Orientul Mijlociu, cum e cea din Arabia Saudită. Retorica acelora care practică real-politik, un discurs cinic despre lume, care legitimeaz