Kolja e un băieţel ruso-sovietic, la 5 anişori (diminutiv melodramatic acceptabil dacă melo-ul descoperă comedia atroce din orice dramă) care cade la Praga, prin 1980 şi ceva, pe capul unui violoncelist în toată puterea vîrstei, flăcău bătrîn, de pe Vltava, senzual şi inteligent, dat afară cîndva de la Filarmonică pentru un frate fugit, celibatar convins pînă se căsătoreşte formal, dar avantajos financiar (un Trabant nu-i puţin lucru!), cu mama băieţelului; ea e o sovieto-rusoaică tînără şi frumoasă care, vrînd să ajungă în Germania de Vest unde-i e iubitul, face un mariaj alb cu praghezul liniştit şi fuge, după nuntă, ca o cetăţeancă cehă ce e, lăsîndu-i la uşă, vremelnic şi fără altă explicaţie, băieţelul ei, cu mucii la nas şi şireturile atîrnînd. Ce face un violoncelist ceh, în â80 spre â89, cu un Kolja în casă, cînd mulţimile - dar şi el personal - nu mai vor să audă de ruşi, să schimbe cu ei o vorbă sau să le dea un pahar cu apă? Comment sâen débarasser? E o poveste de lagăr - lagărul ăsta "al nostru" socialist, unde cîţiva "muream" după Asul de pică şi Sărmani flăcăi, vedeam pe ascuns Micile margarete şi Micuţa Vera, cumpăram sala, 10 bilete, la "Doina" şi "Eminescu", pentru Cîinele sălbatic Dingo sau Dragostea lui Alioşa, mîndri că "am dat şi noi" Reconstituirea - o poveste fără de Gulag sau alte situaţii-limită pe placul populaţiilor de unic adevăr anticomunist şi unic mesaj cît mai antisovietic. Ceea ce nu înseamnă că în Kolja nu se face politică - se face din plin, şi încă una de dreapta şi stînga.
A dreptei şi a stîngii care spală un copil înainte de culcare;
a dreptei şi a stîngii care învelesc şi înveselesc un copil înainte de a dormi;
a dreptei şi a stîngii care-l ţin de mînă la trecerea străzii;
a dreptei şi a stîngii cu care, urcînd scările casei, ţii un copil de umeri, în timp ce administratoarea harnică te anunţă
