O carte destinată unui public restrăns - Falsificatorii artei, arta falsificatorilor - s-a bucurat de tiraje mari, intr-o mulţime de ţări, deoarece trata, in stilul scrierilor cu detectivi şi răfăcători geniali, unele probleme de laborator muzeal şi cabinet ştiinţific. In realitate, covărşitoarea majoritate a contrafacerilor n-are nimic misterios, iar cei mai mulţi falsificatori mănăncă o păine şi atăt. Enigmatice cu adevărat nu sunt păcălelile pe sume uriaşe, ci vieţile unor artişti care, in contra curentului, cultivă anonimatul. Ei nu produc contrafaceri, ei sunt născuţi pentru o altfel de existenţă de piaţă, decăt aceea pe care o impune competiţia.

După căţiva ani de căutare, am reuşit să dau de urma unui pictor singuratic, care a trimis in consignaţii şi galerii sute de tablouaşe cu vederi portuare şi peisaje urbane din toată lumea, relativ deosebite ca manieră şi sub semnături diferite, inventate de el ca să semene cu semnăturile unor artişti vestiţi. Bătrănelul - fiindcă atunci cănd am ajuns să-l găsesc nu mai era deloc un pictor in plină maturitate creatoare - avea ticuri de mare timid şi, cu toate că in balconul apartamentului de tot modest, in care-şi improvizase un atelier, se găsea un număr de "Veneţii" şi "Ierusalimuri" pregătite pentru comerţ, semnate in fel şi chip, a ţinut să mă convingă că-i fuseseră aduse de un samsar şi că o să i le returneze. A fost atăt de elocvent, la prima intălnire, că m-am grăbit să descopăr samsarul. După ce am făcut turul cătorva locuinţe sordide din Calea Griviţei şi Ferentari, suportănd suspiciunile unor indivizi cu care era mai bine să n-ai de-a face, cercul s-a inchis tot la bătrănelul meu. Treptat, m-a lăsat să cred ce voiam, nu m-a mai contrazis la fel de indărjit ca prima oară, a admis că "aranja" nişte tablouri aduse de unul şi de altul, ca să le dea faţă comercială, insă cănd venea vorba despre puz