Fiecare ministru al invatamantului vrea sa lase urme de nesters in programa si in structura de profunzime a educatiei romanilor.
Desi de la an la an, anchetele si sondajele demonstreaza ca scoala se afla pe un curs descendent si ca elevilor din Romania le e a duca spre alte tari, sau poate ca tocmai de aceea, Ministerul educatiei functioneaza nonstop, cu motoarele incinse la rosu. Nu e reforma care sa nu fi ridicat perdele de fum pe durata unui mandat. Reformele din educatie nu fac exceptie. Astfel ca parintilor le e greu, pe an ce trece, sa se mai gandeasca la viitorul copiilor. Singura multumire este ca reforma din educatie nu presupune deocamdata si concedierea masiva a elevilor, cum a fost cazul reformei industriale.
Este posibil ca nenumaratele reforme aplicate invatamantului sa porneasca de la constatarea ca nimic nu poate inlatura sentimentul de parasire si delasare al multor copii ajunsi pe bancile scolilor. Nu e exclus ca aceasta framantare fara sfarsit a unor forme vag cunoscute, numita reforma educatiei, sa porneasca de la sentimentul ca exista o reteta a fericirii si doar prin permutari repetate putem ajunge la ea. Pe de alta parte, nu putini au sentimentul ca a existat un moment in care educatia din Romania isi gasise cea mai eficienta forma de expresie, si spun ca toate celelalte gandiri si razgandiri din domeniu sunt pierdere de vreme si aventuri didactice. E la fel de posibil ca ministrii sa-si imagineze ca, tot rasucind, taind, sudand si remodeland anul scolar si structura invatamantului, adica exercitand presiuni asupra formei, s-ar putea schimba si continutul. Ceea ce nu e valabil nici macar in cazul unei conserve si nu se aplica nici invatamantului.
Constatarea ca scoala, desi are prestigiu, este inapoiata, subfinantata si deformatoare de caractere, ar trebui sa dea de gandit celor care au un cuvant de spus in domeniul educat
