Je nâai besoin de personne - îşi începea Gainsbourg cîntecul, evocînd legenda americană a celebrelor motociclete Harley-Davidson. Cultura populară se pare că a împămîntenit mai pretutindeni imaginea acestor rebeli pe două roţi care par a nu avea nevoie de nimic altceva decît de libertate. Bineînţeles, nu numai prin filme - cult precum Easy Rider, dar şi prin muzică, iar pentru asta n-ar trebui să ne amintim decît de plăcerea cu care Bob Dylan îşi etala propria motocicletă Triumph de producţie englezească. Ar fi încă un vis împlinit, renegat aproape cu abnegaţie de Baudrillard, descoperit totuşi de mulţi şi chiar mai aproape decît s-ar crede...
Aceiaşi nomazi parcaţi sub stele se regăsesc şi la noi, deşi puţini cunosc adevărata istorie a motociclismului românesc, de la escapadele prinţilor Bibescu sau Cantacuzino pînă la pletoşii subversivi vizaţi de regimul comunist, care îşi începeau pelerinajul motorizat de lîngă actualul Favorit din Drumul Taberei, acel "Lucky Point" marcat de ei pe asfalt printr-o emblemă ce reprezenta un vultur. Perioada postcomunistă a însemnat şi penetrarea pieţei locale, familiarizată majoritar pînă la vremea respectivă doar cu vechiturile sovietice ori est-europene, de către bolizii niponi, bavarezi ori italieneşti, superiori din toate punctele de vedere. Se spune că pasiunea costă, iar realitatea este că mulţi şi-au dedicat aproape tot timpul liber şi banii acestui hobby, majoritatea fiind nevoiţi să aleagă: maşină sau motocicletă. Dacă siguranţa şi confortul sînt instinctele care primează, alegerea este evidentă, fiindcă sinonimele motocicletei în accepţiunea comună sînt riscul şi adrenalina, nici o oglindă retrovizoare neavînd timp să (le) reflecte prea mult.
Apartenenţa socială contează mai puţin în această castă; relevantă este deprinderea, singura care te va scăpa întreg din confruntarea finală cu asfaltul. Pe cît de
