• In pofida ploii sacaitoare, copiii din trei comune iesene au avut parte de un antrenament cu grupa de juniori a Politehnicii Iasi, condusa de antrenorul Adrian Cotan
Din cauza ploii sacaitoare de sambata, prima editie a Cupei de toamna la fotbal a fost amanata, dar copiii din trei comune iesene au avut parte de un antrenament inedit in compania uneia dintre cele mai bune grupe de juniori a echipei Politehnica Iasi. Astfel, copii in varsta de pana la 18 ani, din comunele Lungani, Braesti si Baltati s-au antrenat cateva minute sub comanda lui Adrian Cotan, fost mare fotbalist al gruparii din dealul Copoului. Initiativa i-a apartinut lui Liviu Bulgaru, coordonatorul zonei Lungani din partea Partidului Democrat.
Chiar daca, din cauza conditiilor meteo vitrege, nu au mai apucat sa intre si pe terenul de joc, cei peste 40 de copii din cele trei comune iesene au fost rasplatiti de organizatori cu mancare, dulciuri, sucuri, dar si cupe sau diplome care sa le aminteasca de antrenamentul facut cu o grupa de juniori a Politehnicii. "A fost prima editie a acestei competitii pe care vrem sa o permanentizam, pentru ca trebuie sa le oferim alternative copiilor de la tara. Chiar daca ploaia ne-a dat putin peste cap planurile, noi am tinut sa le oferim acestor copii sansa unui antrenament unic in compania unei grupe profesioniste de la Politehnica. Multumesc celor care m-au ajutat in aceasta actiune, Asociatiei Judetene de Fotbal, domnului presedinte Sorin Boca, dar si colegilor mei de la Lungani, Ioan Sinescu si Constantin Vornicu, sufletul acestei competitii", a declarat, la finalul manifestarii, Liviu Bulgaru. Coordonatorul zonei Lungani din partea PD Iasi a adus deja un rand complet de echipament pentru copiii din Braesti, care au fost foarte bucurosi cand au avut ocazia sa joace intr-o costumatie completa de fotbal. De asemenea, pentru a m