CU DUHUL BLĂNDEŢII
N-aş vrea să fiu in pielea editorilor de ştiri de la televiziuni. Nu ştiu să fie oameni mai stresaţi ca ei: cum să-i ţină in priză pe telespectatori atunci cănd n-au cu ce? Şi stau la păndă, bieţii oameni, ca vulturii, adulmecănd un strop de sănge să toarne in el adrenalină, lacrimi, umori şi alte fluide, să-l dilueze, să-i dea proporţii de cascadă măcar, dacă nu de fluviu.
CU DUHUL BLĂNDEŢII
Romănia e o ţară ca lumea. E bine să trăieşti in Romănia, ţară cu o climă temperată, ocolită de uragane şi de taifunuri, cu activitate seismică moderată, locuită de oameni in genere cumsecade. Nu suntem in război cu nimeni, nu avem nici terorism, criminalitatea e modestă, bandele nu se impuşcă pe străzi, ci se ciomăgesc, nu erupe nici un vulcan. Chiar dacă nu ne dăm seama, viaţa de zi cu zi in Romănia nu e cine ştie ce scofală, nu ne ameninţă prădători naturali sau artificiali, iar catastrofe se produc foarte rar. De aceea e cam greu să faci televiziune de ştiri in Romănia. Iţi cam lipseşte materia primă: săngele, eroismul, drama. Intr-un cuvănt, lipseşte emoţia.
N-aş vrea să fiu in pielea editorilor de ştiri de la televiziuni. Nu ştiu să fie oameni mai stresaţi ca ei: cum să-i ţină in priză pe telespectatori atunci cănd n-au cu ce? Şi stau la păndă, bieţii oameni, ca vulturii, adulmecănd un strop de sănge să toarne in el adrenalină, lacrimi, umori şi alte fluide, să-l dilueze, să-i dea proporţii de cascadă măcar, dacă nu de fluviu.
Ştiind că in Romănia nu se intămplă in genere nimic, nici nu m-aş uita la ştirile unde mi-e clar că n-am ce vedea, dacă nu m-ar sili meseria să stau in faţa televizorului de dimineaţă pănă seara. Nesuferită obligaţie, pe onoarea mea. Dezgustătoare, aş spune, pentru că astfel am putut vedea intr-o singură zi, de 40 de ori, cum ardea de viu nefericitul care şi-a dat foc i
