Birourile Permanente celor doua Camere vor analiza in prima sedinta comuna o solicitare a deputatului PSD Ion Stan (foto) care doreste ca dosarele ierarhilor BOR sa fie transferate de la CNSAS catre autoritatile canonice, singurele care ar trebui sa se pronunte asupra trecutului inaltilor prelati.
Cu doar doua zile inaintea alegerii patriarhului, deputatul social-democrat subliniaza ca sustine orice forma de boicot a demersului CNSAS- de a audia inalti prelati- pe care il considera ilegal.
"Poate fi admisibil ca o autoritate laica, oricare ar fi ea, sa emita concluzii privind ierarhi ai bisericii pe baza dosarelor Securitatii, o institutie atat de blamata si, in acelasi timp, credibila?!", se arata intr-o scrisoare adresata Biroului Permanent al Camerei Deputatilor.
Ioan Stan mai solicita, in aceeasi scrisoare, ca cele doua comisii juridice ale Parlamentului sa fie sesizate pentru a analiza incalcarea prevederilor legale de catre unii membri CNSAS care "isi permit sa dezinformeze opinia publica antepronuntandu-se in legatura cu vinovatia unor ierarhi ai BOR fara a fi parcursa procedura legala de deconspirare", si care astfel raspund comenzilor politice.
Chiar daca documentul lui Stan are in vedere alegerile pentru conducatorul Bisericii Ortodoxe Romane, demersul sau este unul tardiv, tinand cont ca urmatoarea sedinta a Birourilor reunite va avea loc miercuri, in aceeasi zi cu alegerea noului Patriarh.
Pe de alta parte, Mircea Dinescu, membru in Colegiul CNSAS, a declarat, saptamana trecuta, ca institutia va da verdicte in privinta unor prelati dupa alegerea primului ierarh al BOR, pentru ca membrii CNSAS sa nu fie acuzati de imixtiuni in treburile Bisericii.
Presedintele PSD, Mircea Geoana, anuntase recent ca PSD va introduce in Parlament o propunere de modificare a legii CNSAS,