Naţionala Romăniei este in grafic. Parcursul de regularitate pe care Piţurcă l-a realizat pănă in prezent ne poziţionează bine in cursa calificării, dar nu creditează in nici un fel vreo certitudine. Nici victoria de sămbătă nu schimbă datele problemei. Meciul cu Belarusul nu a reprezentat decăt o bornă de control in traseul spre Euro 2008. O bornă de control care ne-a oferit prilejul să constatăm din nou că Victor Piţurcă rămăne antrenorul care ştie să creeze avantaj echipei sale pe fondul citirii corecte a adversarului. O bornă de control care ne-a oferit prilejul să constatăm că Victor Piţurcă rămăne meseriaşul capabil să rezolve pe cont propriu situaţiile de criză. El nu s-a lăsat copleşit de presiunea prostească a opozanţilor de duzină. Aceasta este o victorie personală a antrenorului, despre care imi propun să scriu in continuare.

Tentaţia balansului este mare. Cănd porneşti de la intenţia de a amenda contestarea temeinic pricinoasă a lui Victor Piţurcă, inerţia te poate arunca in cealaltă extremă, a elogiului deşănţat. Chiar dacă nu-mi iese intotdeauna, incerc să rămăn in echilibru. Tocmai de aceea nu dau victoriei cu Belarusul dimensiunile unei izbănzi remarcabile. Rezultatul meciului este doar unul normal, logic, egal cu diferenţa de valoare dintre cele două echipe.

Să rămănem insă la intrebarea din titlu, pentru că forţa de grup a naţionalei cade totuşi in responsabilitatea antrenorului. Observam in zilele premergătoare meciului de la Minsk o schimbare de atitudine in comportamentul celor care loveau in Piţurcă din toate poziţiile, cu şi fără motiv. Nu-mi venea să cred că loazele ideilor puţine şi fixe n-au mai interpretat maneaua tradiţională care acompania de obicei reunirea lotului.

N-a mai fost injurat Piţurcă pentru că nu i-a convocat la lot pe Vlăduţ Prăpăd sau Toni Părăială, n-au mai protestat pistolarii lui ardei p