Un baietel isi macelareste tortul aniversar cu un cutit, pe care il infige apoi intr-un ursulet de plus. O fetita improvizeaza un dans lasciv la bara unui vagon de metrou. La capatul acestor doua reprezentatii, si baietelul, si fetita privesc speriati, un pic jenati, in jurul lor. Adultii isi descopera socati odraslele. Difuzate dupa ora 22, avand parintii drept public-tinta, cele doua spoturi ale campaniei "nu-ti lasa copilul educat de televizor" au provocat puternice controverse.
Violenta spoturilor socheaza, dar nu este gratuita. De fapt, ea expune consecintele violentei gratuite la care sunt expusi prea adesea si la care au acces prea usor copiii nostri: stirile de la ora cinci, tirania faptului divers, cautarea cu orice pret a morbidului sau sordidului, exploatarea comerciala a lacrimilor si dramelor, a unor evenimente izolate, fara vreo relevanta sociala.
Cele doua spoturi oglindesc consecintele acestei stari de fapt de pe ecranele televizoarelor, pe care adultul o poate intelege si pune in context, dar care poate sminti copilul. Si ar trebui sa ne revolte starea de fapt, nu oglindirea consecintelor ei.
Sunt si cazuri in care chiar parintii isi expun mediatic copiii; fie ii plimba ca pe niste podoabe prin studiourile diferitelor televiziuni, fie, din contra, ii ancheteaza nemilos, cot la cot cu un reporter, in fata unui microfon si a camerelor de luat vederi.
Dar, in general, ne confruntam de fapt cu o forma de abandon. Pe langa abandonul legal, prin care un copil este incredintat de catre parinti, definitiv, autoritatilor statului, exista un abandon de facto, prin care parintii, din comoditate, din lipsa de timp sau de rabdare, isi lasa copiii in grija unui televizor sau computer. In fata blocului nu mai intalnesti, ca pe vremuri, copilul cu "cheia la gat". Nu mai are nevoie de cheie. Nu mai iese din casa sa traga cu cornete sa
