Terenul din Calea Victoriei nr. 133-135 a trecut in proprietate Postei Romane in normele prevazute de lege, potrivit ministrului Justitiei, Tudor Chiuariu, intr-un comunicat de presa remis luni, informeaza NewsIn.
Potrivit aceluiasi comunicat, ministrul Justitiei a avizat HG nr.377/2007 in baza documentatiei inaintate de initiatorul Hotararii de Guvern, Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei.
De asemenea, nota de fundamentare a HG nr. 377/2007 a fost intocmita de Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei si avizata de Ministerul Economiei si Finantelor si de Ministerul Justitiei.
Conform Ministerului Justitiei, la acordarea avizului favorabil s-a avut in vedere certificatul de atestare seria M12 nr. 0450 din 01.03.2002, care atesta dreptul de proprietate al Companiei Nationale "Posta Romana" SA asupra terenului din Bucuresti, Calea Victoriei, nr. 133-135.
Totodata, Ministerul Justitiei sustine in comunicat ca a avizat documentul in baza avizului favorabil al Ministerului Economiei si Finantelor, care a confirmat faptul ca terenul in cauza nu face parte din domeniul public al statului.
In acelasi comunicat se arata ca HG nr. 377/2007 nu scoate terenul in cauza din proprietatea statului, nu are drept obiect "evaluarea unui ansamblu rezidential din centrul Bucurestiului" si nu are drept obiect "aprobarea unei asocieri a Postei Romane, care s-a facut fara licitatie publica".
Presedintele PIN, Cozmin Gusa a declarat ca ministrul Justitiei, Tudor Chiuariu, este cercetat de DNA pentru avizul dat in aprilie 2007 HG nr.377/2007, duminica, intr-o conferinta de presa.
"E vorba de o asociere ilegala a Postei Romane, pe baza unui ansamblu imobiliar, care s-a facut fara licitatie publica si care s-a facut in conditiile in care acel ansamblu avea calitatea de proprietate pub