Iată o idee de proiect: să reciteşti tot ceea ce ai citit vreodată, să priveşti din nou toate operele de artă faţă de care ai avut păreri de neclintit, să asculţi de la capăt toată acea muzică avînd, pentru tine, un sens atît de adînc existenţial la vremea la care toate întrebările erau grave şi toate răspunsurile - poetice, să vezi din nou toate filmele care te-au marcat vreodată. De bună seamă, pentru asta ţi-ar trebui o viaţă de lungimea celei pe care ai avut-o pînă acum. Altfel, de-abia de mai ai timp să citeşti fragmenţele din cărţi, din timp în timp, şi asta numai pentru că le-ai recomandat altora şi vrei să te convingi că îţi aminteşti corect. Aşa că hai să nu ne mai dăm după piersic: n-o să reciteşti niciodată cărţile care ţi-au modelat intelectul la tinereţe, n-o să revezi niciodată arta care a fost atît de importantă pentru tine la vremea aceea, greutatea muzicii pe care cîndva o adorai s-a evaporat precum o sticlă veche de parfum, n-o să ai timp să revezi filmele care te-au făcut să te simţi atît de deştept, chiar dacă se redifuzează pe canalul de filme de epocă. În plus, chiar dacă te-ai hotărît să te înhami la un atare proiect, te pîndeşte o altă problemă: de-abia dacă-ţi mai aminteşti cărţile acelea şi autorii lor, artiştii aceia, muzicienii cu pricina, actorii aceia şi regizorii lor. Dar să presupunem că eşti, ca şi mine, un făcător de liste inveterat şi ai o sută de jurnale în care ai înregistrat tot ce ai citit, văzut şi auzit şi tot ce ai gîndit despre ceea ce ai citit, văzut şi auzit. Şi să presupunem că chiar te-ai apucat să reciteşti acele o sută de jurnale şi ai reuşit să treci prin ele fără să te arunci în rîpă. Ei, atunci, pe măsură ce proiectul tău nebunesc creşte, o să ai nevoie de o sută de noi jurnale ca să scrii tot ce ai citit, văzut şi auzit, ca să faci o comparaţie între maturitatea ta şi tinereţea-ţi. Şi dacă foloseşti acele jurn