"Imi doresc enorm sa fiu cunoscut si iubit in Romania, asa cum sunt in strainatate".
Si-a scris numele pe acordeon cu litere aurite: Emy Dragoi. Frumos ca un print arab, cu pielea smeada si ochii negri si cu un zambet stralucitor ca reclamele pentru pasta de dinti, la 31 de ani, descendentul unei familii de muzicanti ploiesteni a cucerit Parisul si este considerat drept cel mai bun acordeonist de jazz al momentului. In Romania, asa cum se intampla la noi cu talentele recunoscute international, abia s-a auzit de el. Sa-l descoperim acum, pentru cititorii revistei noastre, in paginile "Formulei As"
Tata si cei 40 de ucenici
- Toate povestile incep cu "a fost odata"... Stai in fata mea spilcuit si elegant ca scos din cutie, dar banuiesc ca inainte de a deveni celebru, ai fost un copil care s-a jucat in praf. Cum te-ai apucat sa canti la acordeon?
- M-am nascut intr-un sat de langa Slanic-Prahova, Poiana Varbilau, si chiar de cand m-am trezit pe lume, in casa noastra, dar si pe ulita mare pluteau peste tot sunetele vrajite ale acordeonului tatalui meu. La noi in casa se canta de dimineata pana seara. Mama are o voce minunata, unul din bunici canta la tambal, iar celalalt la vioara, unchii si matusile mele, de asemenea, erau muzicanti. Era minunat cand ne intalneam. Petrecerile noastre tineau si cate doua-trei zile. Copilaria mea a fost mai mult muzica. Legate de acordeon sunt si primele mele amintiri. Tata mi-a povestit ca nu aveam decat doi ani si opt luni, cand mi-a aratat pe clape o melodie simpla: "Trurli". Mi-a repetat-o si apoi mi-a cerut sa apas eu pe clape, in timp ce el intindea burduful acordeonului. N-am ezitat, n-am gresit o nota. La trei ani, mi-a cumparat un acordeon micut, cu sase basi, cu care ma jucam de dimineata pana seara. Tata si-a dat seama ca am talent si ureche muzicala, dupa rapiditatea cu care memoram si r
