Papa Benedict al XVI-lea si-a incheiat ieri vizita de trei zile in Austria cu o pledoarie in favoarea zilei libere de duminica. A fost ultima dintr-o serie de teme etice abordate de papa cu acest prilej.
Benedict al XVI-lea a oficiat o slujba in fata catedralei Sfantul Stefan din Viena la care au participat in jur de 40.000 de oameni. El a subliniat dimensiunea religioasa a zilei de duminica si a criticat societatea occidentala pentru "superficialitate". In opinia sa, timpul liber devine "timp vid", care nu ofera oamenilor forta si sursa de creatie de care ar avea nevoie. Solutia ar fi participarea la slujba de duminica, considerata de papa "o necesitate interioara" pentru orice crestin.
A fost ultima dintr-o serie de critici la adresa societatii occidentale contemporane. Sambata, in fata bisericii din Mariazell, loc de pelerinaj pentru catolici pentru o icoana facatoare de minuni a Fecioarei, Papa i-a criticat pe europeni ca sunt "egoisti" pentru ca nu fac suficienti copii. Fara mai multi copii, viitorul Europei va fi unul sumbru, a proclamat Suveranul Pontif, care a criticat din nou consumerismul capitalist, acuzandu-i pe europeni ca "vor totul pentru ei si se tem de viitor".
Papa a atacat si relativismul etic contemporan, afirmand ca o lume lipsita de Dumnezeu, "care nu mai poate face distinctia dintre Bine si Rau, este supusa amenintarii cu distrugerea". Vineri, Papa a criticat avortul ca fiind contrar drepturilor omului si a cerut Europei sa nu-si renege traditiile crestine.
Ecumenism
» Intamplator si involuntar
Sambata dupa-amiaza, episcopul luteran Paul Weiland i-a oferit Papei Benedict al XVI-lea o lumanare aprinsa adusa de la Adunarea Ecumenica Europeana de la Sibiu. Lumanarea, purtand inscriptia EEA3, a ramas aprinsa pe tot parcursul vecerniei de sambata seara de la biserica Nasterii Maicii Domnului din Mariazell,