Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Delia Blajan: Preluarea Adobe nu a schimbat nimic in politica de HR

Publicat in Ziarul Financiar, luni 10 septembrie 2007 ·

Salariile din IT sunt printre cele mai competitive din mediul privat, in special ca efect al valului masiv de investitori care au intrat recent pe piata. Un programator senior castiga intre 1.800 si 2.500 de euro, in timp ce salariul unui program manager variaza intre 2.000 si 4.000 de euro, spune Delia Blajan, human resources manager in cadrul Adobe Systems Romania.

Partea financiara nu este de ignorat intr-un astfel de job, insa exista si lucruri cel putin la fel de importante. "Satisfactia majora pentru un programator este sa-si vada numele pe un produs, sa poata spune ca a contribuit la ceva", spune ea.

Adobe a intrat pe piata locala anul trecut, cand a cumparat firma Interakt Online, fondata de doi tineri romani, achizitie estimata la aproximativ 20 de milioane de euro. Desi ar fi fost de asteptat ca preluarea de catre gigantul mondial de software sa "zdruncine" putin compania cu capital romaneasc, Delia Blajan spune ca nu s-a schimbat nimic esential in politica de resurse umane a firmei.

"Nu suntem inca foarte cunoscuti si nu suntem 'top of mind' in Romania, iar unul dintre obiectivele noastre pe termen scurt este sa ne facem cunoscuti pe piata fortei de munca. Vrem ca lumea sa stie ca Adobe a intrat in Romania si acest lucru este o provocare pentru noi", afirma Blajan.

Daca la momentul achizitiei de catre gigantul american, Interakt avea 32 de angajati, in prezent, pentru Adobe Systems lucreaza in Romania 55 de oameni. Iar pentru anul acesta sunt deschise 20 de pozitii. "Nu ne dorim sa fim cea mai mare companie de soft, vrem sa fim recunoscuti pentru calitatea echipei", spune managerul de resurse umane.

Astfel, la un ritm de crestere de aproximativ 100% anual, Adobe va ajunge pana la sfarsitul anului viitor la 140 de angajati pe piata locala, iar pana la finele lui 2009, la 250.

Ca o consecinta la planurile de recrutare, com

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 20 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Cod roșu de caniculă în mai multe județe din țară. Cum va fi vremea în București | HARTA

Adevarul acum 2 ore
Meteorologii au emis un cod roșu de caniculă pentru mai multe județe din țară, unde temperaturile vor ajunge la 40-41 de grade, iar nopțile vor fi tropicale.

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 10 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Horoscop pentru marți, 22 iulie 2025. Se anunță o zi interesantă la capitolul financiar pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Dialogurile cu cei apropiati și iti vor aduce vesti interesante. Influențele astrale te indeamnă sa faci curatenie in randul apropiatilor si chiar al rudelor. Este bine sa te debarasezi de unele persoane pentru a face loc altora noi si benefi

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

29°
mar.

22°/35°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°