"Accident înfricoşător la Hunedoara unde un băieţel a murit, după ce a fost lovit de un geam, căzut de la etajul şase al unui bloc. Drama s-a petrecut sub ochii altor copii care se jucau în faţa blocului. Bucăţi mari de sticlă l-au izbit pe băieţel în cap şi pe sora lui în picior. Micuţul a fost dus în comă la spitalul din Petroşani, cu o bucată de sticlă în craniu. Medicii nu l-au mai putut salva. Poliţiştii au deschis dosar penal şi caută vinovaţii pentru moartea băiatului."

Acesta este un exemplu tipic de ştire (sau mai degrabă de non-ştire) difuzată pe unul dintre posturile comerciale de televiziune. Se intitulează simplu: "Copil ucis de cioburi". Un trist fapt divers le este "servit" telespectatorilor pe un ton tragic, într-un ambalaj "atractiv" care conţine cuvintele "înfricoşător", "comă", "moarte", "dramă". Abundenţa de adjective, nepermise atunci cînd vorbim despre o ştire, este şi ea semnificativă. De regulă, adjectivele şi detaliile te duc cu gîndul la o poveste şi se pare că telespectatorii români sînt irezistibil atraşi de poveşti, cele mai multe cu accente horror. Întreaga istorie se sfîrşeşte cu o formulă-clişeu: "se caută vinovaţii". Astfel, realizatorul îl cointeresează pe cel care priveşte, îi dă asigurări că moartea copilului nu va rămîne "nerăzbunată". Desigur, în cele mai multe cazuri de acest gen, nu va exista nici un follow up. Sînt ştiri fără urmări, produse de bandă rulantă. Nu vom şti niciodată cine este posesorul geamului de la etajul şase, dacă l-a lăsat dinadins deschis, deşi ştia că abia se ţine în balamale. "Ştiriştii" îşi dau şi ei seama cît să întindă coarda - un fapt divers nu se poate transforma totuşi într-o investigaţie jurnalistică.

Telespectatorii care comentează ştirea pe site-ul PRO TV-ului se împart în două categorii: cei care transmit condoleanţe (este un nou "model" de atitudine: exprimarea publică a compas