Nu mă dau în vînt după citate mari, dar accept parafrazele. În această ordine de idei, cu jumătate de voce, afirm că acest secol care tocmai ne-a dat peste cap cu începutul lui, ori va fi emoţional, ori nu va fi deloc. Dixit. Şi răsuflu uşurat, pentru a merge mai departe. Tocmai exprimîndu-mi, nu-i aşa, o mică emoţie pe care o am faţă de judecata cititorului.
Hai să vorbim despre valori. Cercetări* asupra tinerei generaţii arată o schimbare dramatică a opţiunilor de viaţă - deviza este mai degrabă pe explorare şi joc, în condiţiile în care datoria şi familia (fundamente care construiau discursul valoric al generaţiilor precedente) sînt privite mai degrabă cu o compasiune duioasă.
Nu e vorba însă de o iresponsabilizare a tinerei generaţii. Cei mai dinamici, mai creativi şi mai de succes reprezentanţi răstoarnă ierarhiile valorice, fără să saboteze însă (sau încă!) ţesutul social. Cuvîntul de ordine, într-o Europă mai degrabă stabilă, este excitement-ul. Cu orice preţ, la job sau în vacanţă, ca şi cum ne-am recupera vocaţia de conchistadori, pornind însă într-o aventură interioară, atîta timp cît Google Earth nu ne mai indică nici un teritoriu neexplorat pe hartă. O emoţie verde, care permite trăirea (legală sau ilegală) în toate dimensiunile sale. O aparent necumpătată risipă de energie care face în ciudă distincţiei între hippie şi yuppie, punîndu-i în acelaşi frenetic creuzet. Şi, pentru a mai adăuga o nuanţă, o trăire care pune accent pe subiectivism.
Călătorii personale
Pentru a relata despre goana după adrenalină, nu pot să fac abstracţie de propria mea experienţă - în tonul celor spuse mai sus. Anul acesta mi-am învins propria mea tendinţă spre confort (o valoare nu neapărat în concordanţă cu evul) şi am purces spre un posibil epicentru al emoţiei. Întors recent de la "Sziget 2007", festivalul care adună zeci de mii de europeni înseta
