Sunt sasi din Cisnadioara de langa Sibiu. Si frati. Unul a plecat in Germania, altul a ramas acasa, in sat. Pe cine a facut viata castigator cititi in textul care urmeaza.
Cetatea arhanghelului Mihail
Era pe la anul 1100 dupa Cristos, cand o ceata de cavaleri teutoni, insotiti de calareti saxoni veniti din Germania, au pornit in cruciada ca sa elibereze Tara Sfanta. Si cand s-au intors, rupti de drumuri si lupte, s-au oprit mai intai in Transilvania, la poalele muntilor Fagaras. Si cand au poposit prin acele parti, locul era salbatic si frumos, si doar sate de valahi prietenosi le ieseau in cale. Asa ca s-au hotarat pe data sa nu mai plece din minunatia de-acolo, simtind ei ca Tara Sfanta pentru care se batusera era de fapt in Ardeal. Si ca sa castige bunavointa lui Dumnezeu, au hotarat sa inalte pe varful unui deal de sub munte, o biserica de piatra cu ziduri zdravene, de cetate. O biserica in care sa slujeasca preoti de rang inalt. Vreme de 80 de ani au trudit cavalerii teutoni si saxonii - stramosii sasilor de azi - sa ridice biserica. Au taiat si au cioplit cu mainile lor toata creasta dealului, ca sa faca pietre. Si cu ele si-au transformat visarea in fapta, trudind cu credinta aceea fierbinte ce-i dusese pana sub zidurile Ierusalimului. Si cand a fost gata, i-au pus hramul Sfantului Arhanghel Mihail. Era o biserica frumoasa, cu crenelurile sprijinite de cer. Iar dealul pe care s-a ridicat biserica si satul de la poalele lui au luat, si ele, numele arhanghelului: "Michelsberg", caruia romanii ii spun Cisnadioara. Si desi au trecut sute de ani de atunci, intru cinstirea cetatii a ramas o traditie pastrata nesmintit de cisnadioreni: totdeauna, intaiul nascut al familiei e botezat cu numele arhanghelului cetatii: Michael...
Postarul cel fericit din Cisnadioara
Pe unul dintre ei, Michael Henning, cisnadiorean de vita vech