Se ştie că lumea publicităţii e un spaţiu feeric, populat cu oameni fericiţi, o lume a distracţiei prin excelenţă. Dar... a fost întotdeauna astfel?
Reclamele româneşti de dinainte de â89 trebuiau să fie educative - da, dar nu neapărat în sensul dat de întrebuinţarea produsului. De pildă, reclama la CEC cu stupul de albine - o metaforă explicitată în chip dăscălitor - ne spunea că e bine să economiseşti, precum albinele care depozitează mierea; dar se constituia şi într-o lecţie de apicultură în toată legea, lăbărţată pe parcursul lungilor minute de filmare a mînuirii fagurilor de către un bunic înţelept. La fel, reclama la Dacia 1300 conţinea o prelegere pe teme de geografia României, cu ocazia filmărilor turismului în acţiune, pe şoselele patriei. Iar publicitatea la peşte oceanic, dincolo de revelaţiile binefacerilor nutritive ale heringului şi merluciului, conţinea şi o muştruluială - ce-i drept, umoristică - la adresa gospodinelor comode şi îndărătnice. Totul avea o încărcătură morală şi, pe cît posibil, pedagogică. Să arăţi produsul şi utilitatea lui într-o lumină favorabilă ar fi fost dezmăţ capitalist. Să ilustrezi modul în care asta poate face viaţa unora dintre noi mai agreabilă - ar fi fost de-a dreptul un atentat la "etica şi echitatea socialistă", o ispită de nesuportat pentru conştiinţa "oamenilor muncii".
"Bucurie, Turism, Tinereţe"
O schimbare se petrece în decursul anilor â80, în publicitatea pentru ONT (Oficiul Naţional de Turism) şi mai ales pentru BTT (Biroul de Turism pentru Tineret sau, vorba reclamei, "Bucurie, Turism, Tinereţe"). Se pot vedea imagini ale purei şi simplei delectări la mare, la soare, fără nici o constrîngere ideologică. Vedem tinere fete în costum de baie sorbind cu paiul din pahare (desigur, suc); vedem tineri cu părul vîlvoi care le curtează pe sub umbrelele colorate, pe fundalul elegantelor hoteluri
