In lipsa unei persoane cu reale calităţi de mediu care să ia legătura cu spiritul lui Avram Iancu, nu putem şti părerea revoluţionarului de la 1848 despre evenimentele la zi. Păcat,
In lipsa unei persoane cu reale calităţi de mediu care să ia legătura cu spiritul lui Avram Iancu, nu putem şti părerea revoluţionarului de la 1848 despre evenimentele la zi. Păcat, pentru că oamenii politici prezenţi duminică la Ţebea şi-au dat silinţa, fiecare după culoarea de partid, să-l informeze pe marele patriot despre ce se mai întâmplă pe la Bucureşti.
Dintre toţi, Mircea Geoană a adus un mesaj constructiv. Liderul PSD a spus că este pregătit să preia şefia guvernului. Ce s-ar fi întâmplat dacă nu era pregătit? Bine că preşedintele social-democrat a lucrat ore suplimentare, s-a pus la punct şi acum ne risipeşte şi ultimele motive de îngrijorare. Singura observaţie care s-ar mai putea face este că, în chestiunea guvernării, poate ar fi fost mai indicat ca Mircea Geoană să i se adreseze lui Traian Băsescu, decât lui Avram Iancu.
S-ar putea ca preşedintele să nu fie atât de entuziast pe cât crede şeful social-democraţilor să încredinţeze Executivul tocmai partidului pe care l-a răsturnat de la putere în 2004.
Conducerea PSD poate spune că politica nu se face pe sentimente, ci pe realităţi. Adică, fie că-i pare bine, fie că-i pare rău preşedintelui, dacă vine PSD şi zice suntem cel mai numeros partid din parlament, automat şeful statului îl nominalizează pe Geoană ca prim-ministru. Şansa teoretică pentru PSD ar fi reuşească constituirea unei coaliţii puternice care să-l oblige pe Traian Băsescu să ia o asemenea decizie.
Or, PSD nu are parteneri care să meargă într-o asemenea direcţie. PC şi UDMR, două partide nominalizate de Mircea Geoană, au probleme serioase legate de pragul electoral. Nici conservatorii şi nici maghiarii nu-şi permit noi aventuri