Băiet fiind, îmi plăceau western-urile. După ce vedeam cîte unul, plecam din sala de cinema băţos, cu mîinile depărtate de corp, gata să scot pistolul. Aşa am început să mă simt şi după ce o mînă de membri devotaţi ai clubului "Ziua" s-au decis să-mi facă un portret de complotist KGB, aflat, împreună cu domnii Iliescu şi Măgureanu, la temelia Revoluţiei din decembrie. Rezultă că m-am întîlnit cu ei la Tescani "sub protecţia Miliţiei"(!) şi am organizat o lovitură de stat. Cu acelaşi prilej, am negociat şi postul de ministru al Culturii din Guvernul postdecembrist. (Mă gîndesc acum că, la asemenea merite, aş fi putut fi mai pretenţios.) Ei bine, conştient de rolul meu istoric, am început să mă mişc altfel printre semenii mei. Mă uit în jur şi îmi şoptesc în barbă: "Oameni v-am făcut! Dacă nu complotam pe faţă, la Tescani, în ziua de 23 august 1989, nu eraţi nici în NATO, nici în UE, nici pe axa Washington-Londra. N-aţi fi revenit la orînduirea capitalistă, n-aţi fi făcut concedii la Viena sau campanii de muncă în Spania. Şi - vorba lui Ioan Groşan - nici dl Portocală n-ar fi ajuns director la Institutul Cultural Român de la Paris, fără să aibă nici un merit cultural". Pe scurt, am toate datele pentru a deveni legendă. Legendelor li se atribuie, pînă la urmă, şi isprăvi inventate, misterioase, miraculoase. E cazul meu. Pot pentru ca să spun că sînt mîndru de trecutul meu recent, de modesta contribuţie pe care am avut-o la propăşirea naţională, chiar dacă am făcut-o - frate cu dracul - recurgînd la utilajele sofisticate ale serviciilor secrete sovietice.
Întrucît, istovit de stresul conjuraţiei, am început să am goluri de memorie, m-am întrebat, fireşte, de unde ştiu amicii mei atîtea detalii despre un fapt pe care eu personal nu mi-l mai amintesc. Dl Portocală zice că de la Radu G. Ţeposu şi de la un "apropiat" al lui Virgil Măgureanu. Păcat! Radu G. Ţeposu
