Patrick Knight, noul managing director al retelei de supermarketuri La Fourmi, spune ca preluarea unor magazine ar putea rezolva problemele generate de lipsa fortei de munca din vanzari.
Compania La Fourmi, care opereaza 14 supermarketuri in Capitala, are in plan extinderea retelei prin achizitii si remodelarea unitatilor existente prin investitii de circa 4 mil. euro.
"Am putea ajunge cu usurinta la 30-35 de unitati in Bucuresti in urmatorii trei-cinci ani. Piata din Capitala nu este aglomerata, dimpotriva, exista multe oportunitati pentru lanturile internationale de supermarketuri. Vom vedea tot mai putine chioscuri in urmatorii ani si tot mai multe supermarketuri detinute de investitori mai mici care se vor vinde", afirma Patrick Knight.
Patrick Knight, de origine britanica, a venit la conducerea retelei La Fourmi in luna iunie a acestui an, inlocuindu-l pe Alexandros Tsitzilonis. Anterior, el a fost timp de sase luni membru in board-ul de directori al companiei La Fourmi si are o experienta de mai multi ani pe piata de retail din Grecia, ca director general al retelei Alfa-Beta detinuta de grupul Delhaize (proprietarul Mega Image). De asemenea, Knight a dezvoltat pe piata greceasca reteaua de magazine de proximitate "Ola! Stores", in sistem de franciza, si a ocupat diferite pozitii in cadrul unor companii multinationale din sectorul FMCG (bunuri de larg consum).
"Cred ca micii investitori care detin magazine sunt deja speriati de gandul ca se vor trezi a doua zi si vor vedea un supermarket al unei retele puternice chiar langa magazinul lor. Le lipsesc resursele financiare, dar si un concept puternic de comert pentru a supravietui in conditiile unei piete de retail foarte competitive", adauga Knight.
Focusul companiei este in prezent Capitala, insa de anul viitor reteaua La Fourmi s-ar putea orienta si spre provincie,