Allianz Tiriac Pensii Private estimeaza ca va administra active nete de 60 milioane euro pe piata pensiilor private obligatorii (pilonul II) la finele anului 2008 si are ca obiectiv o cota de piata de peste 30%, au declarat reprezentantii companiei, citati de NewsIn.
Crinu Andanut, presedintele Allianz Tiriac Pensii Private, este de parere ca jumatate dintre persoanele care isi aleg un fond de pensii private obligatorii din 17 septembrie ar putea fi distribuite aleatoriu, dupa ce se constata ca figureaza cu semnatura la doi administratori.
"Estimam ca jumatate din piata pensiilor private obligatorii va fi invalidata si se va duce la "loterie" din cauza ca angajatii vor figura cu semnatura la doi administratori diferiti", a declarat Andanut.
"Daca marii administratori ataca piata cu zeci de mii de agenti in prima luna de la inceperea perioadei de aderare, companiile mici vor intra pe a doua piata si, prin urmare, vor merge pe a doua semnatura", a continuat presedintele Allianz Tiriac Pensii Private.
El a explicat ca aceasta situatie ar putea fi tinuta sub control in conditiile in care validarea se va face la maximum o luna si nu la sfarsitul perioadei, astfel incat sa existe timp pentru a putea remedia aceste situatii.
Allianz-Tiriac Pensii Private estimeaza ca pana la sfarsitul lui 2008 va avea peste 70.000 de agenti de marketing, din care 50.000 de brokeri.
Fondurile atrase de companie prin pilonul II de pensii vor fi plasate in proportie de 70% in instrumente cu risc scazut, iar restul in instrumente ale pietii de capital.
Presedintele companiei a anuntat ca Allianz-Tiriac Pensii Private a investit peste 4 milioane de euro in campania de publicitate pentru pilonul II si pilonul III de pensii.
"Campania de promovare a inceput o data cu demararea sistemului de pensii facultative si