Fostul preşedinte, ameninţat că pierde funcţia de lider la Senat, moţiunea - amânată o săptămână. Ion Iliescu a fost ţinta unui tir susţinut în şedinţa conducerii PSD, mai mulţi Fostul preşedinte, ameninţat că pierde funcţia de lider la Senat, moţiunea - amânată o săptămână.
Ion Iliescu a fost ţinta unui tir susţinut în şedinţa conducerii PSD, mai mulţi vicepreşedinţi punându-i în vedere că este datoria lui ca lider de grup la Senat să se asigure că moţiunea va fi semnată şi votată. Preşedintele fondator a fost ameninţat că partidul îi poate revoca funcţia de lider al senatorilor pesedişti. Senatorii par să fi strâns însă rândurile în jurul fostului preşedinte, mai ales că la Senat se regăsesc cei mai mulţi dintre cei care au lucrat îndeaproape cu Iliescu.
"E o imprudenţă din partea lui măcar să facă apel la aşa ceva. E şi neloial, şi necolegial şi deformează sensul discuţiei", a declarat Iliescu înaintea şedinţei referindu-se la Mircea Geoană. Liderul PSD declarase într-un interviu că cei care se opun moţiunii de cenzură sunt pesediştii "cu dosare grele".
Fostul preşedinte l-a acuzat pe Geoană că provoacă dispute în partid într-un moment în care este nevoie de unitate. Iliescu şi-a exprimat în faţa conducerii partidului nemulţumirea că nu a fost consultat când s-a decis să depunerea moţiunii de cenzură.
Potrivit unor surse din partid, discursul lui Iliescu i-a supărat pe mulţi dintre vicepreşedinţii PSD. Ilie Sârbu, Constantin Niţă, Constantin Nicolescu şi Liviu Dragnea i-au spus lui Iliescu că depunerea moţiunii de cenzură este o decizie politică a partidului şi este datoria sa ca lider de grup la Senat să se asigure că senatorii PSD nu vor pune beţe în roate moţiunii.
Sursele citate au precizat că vicepreşedinţii l-au ameninţat pe faţă că, în cazul în care nu-şi va îndeplini atribuţiile de lider de grup, "lucrurile pot lua o alt