Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Strategia de privatizare a cinematografelor se schimbă din nou

Publicat in Gandul, miercuri 12 septembrie 2007 ·

Cinematografele din reţeaua RomâniaFilm ar putea fi trecute din administrarea RADEF în cea a autorităţilor locale, ceea ce ar presupune renunţarea la strategia de privatizare a acestora, a anunţat ieri ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu.

Acest transfer vine după ce ministerul a promovat încă din 2006 o strategie de privatizare a sălilor şi grădinilor de cinema din administrarea RADEF, strategie care a fost modificată în mai multe rânduri şi care a atras proteste şi acţiuni în instanţă din partea sindicaliştilor regiei.

Acum, ministrul Culturii spune că are în vedere o nouă posibilitate, aceea de a trece cinematografele din administrarea RADEF în proprietatea autorităţilor locale. Iorgulescu îşi motivează decizia prin faptul că una dintre clauzele prevăzute în strategia de privatizare a regiei, respectiv aceea ca noii proprietari să menţină destinaţia de cinematografe timp de cinci, respectiv zece ani, este considerată “discutabilă” de către Consiliul Concurenţei.

El a precizat că aceste aspecte au fost deja discutate săptămâna trecută la Vaslui, cu reprezentanţii aleşilor locali ai Partidului Naţional Liberal. MCC elaborase în această vară un proiect de ordonanţă, care urma să modifice iar legislaţia din domeniul cinematografiei, astfel încât privatizarea cinematografelor din administrarea RADEF să fie făcută de către AVAS.

Ministerul intenţiona ca până la 15 octombrie să reorganizeze regia autonomă RomâniaFilm şi să o transforme în societate comercială pe acţiuni, prin hotărâre de guvern. Strategia de privatizare a RADEF RomâniaFilm este contestată în instanţă de către Sindicatul Liber RomâniaFilm, următorul termen fiind 3 octombrie. Cu toate acestea, MCC prevedea, în proiectul de act normativ amintit, transferul până la 1 noiembrie al sălilor de cinema din administrarea RADEF la AVAS. (R.B.)

Cinematografele din reţeaua RomâniaFilm a

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum o ora
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum o ora
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 4 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Licitații - 26 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
S. CARFIL S.A., cu sediul în Braşov, organizează în data de 03.12.2024, ora 12.00, licitaţie deschisa cu strigare, după regula licitaţiei competitive, la un preţ în urcare pentru vanzarea Grupului de active „Secţia CARBURATOR”. Detalii www.carfil.ro

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 10 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 10 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Procurorul special Jack Smith renunţă la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump înainte de învestirea preşedintelui ales

News.ro acum 2 ore
Procurorii au renunţat luni la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump, două dosare judiciare separate, înclinându-se în faţa realităţii că acestea nu vor fi finalizate sau nu vor continua înainte ca Trump să revină la Casa Albă

Şeful Comitetului Militar al NATO le cere companiilor din statele aliate să se pregătească pentru un „scenariu de război”

Ziare.com acum 3 ore
Un oficial militar de rang înalt al NATO a îndemnat luni, 25 noiembrie, companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război și să își ajusteze liniile de producție și distribuție în consecință, pentru a fi mai puțin vulnerabile la șantajul unor

Vremea

București
acum

mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
vin.

5°/10°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

2°/7°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
vin.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
vin.

4°/5°
Timisoara
acum

mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°
vin.

4°/9°