- Editorial - nr. 177 / 12 Septembrie, 2007 Prinsa in iuresul intamplarilor cotidiene - mai mult sau mai putin faste (caci si gazetarul este, pana la urma, doar... un om!) -, uitasem cat de revigoranta si purificatoare poate fi, pana si pentru citadinul... inrait, intalnirea cu robustetea "din pamanturi" a taranului imbracat in "camasa de sarbatoare", chiar si dupa ce intreg cerul pare sa se fi pravalit peste casa si viata lui. Pret de vreo trei ceasuri, duminica trecuta, in sala arhiplina a Caminului cultural din Nazna (aratos ca o Casa oraseneasca de cultura!), am lepadat tristetile precum Baba Dochia cojoacele in crugul primaverii, privindu-i pe jucausii din Mures, Alba, Bistrita-Nasaud, Cluj si Sibiu - cam 300 de oameni - bucurandu-se de "clipa cea repede" a harului si jarului exploziei de frumusete inalterabila a sufletului care a izvodit si cantecul, si jocul, si alesatura de pe camasa ori catrinta, intr-un rotund pe care vechii greci il atribuiau perfectiunii si, cu siguranta, aveau dreptate. Cred cu tarie ca arta - ca parte intrinseca a culturii - constituie modul existential al unui popor si una dintre putinele marturii legitimandu-i peste timp existenta, chiar si atunci cand despre el mai amintesc doar prafuite cronici. Cu siguranta, fiecare formatie prezenta duminica in scena a parcurs un destin aparte, dupa cum si evolutia festivalului in sine a fost destul de sinuoasa pe parcursul deceniilor si incarcata de intamplari care - unele - aveau sa marcheze viata celor care l-au construit pas cu pas. Dar aceasta este alta tema, inca sensibila, despre care nu vom vorbi acum. Cateva momente insa trebuie mentionate, dovada ca uneori tacerea este expresia discretiei, si nu a nepasarii. Evolutia "fabricii de jocuri populare" din Idicel Sat - formatie preluata de Petrisor Ilea de la familia dascalilor Ioan si Teodora Muresan (acum pensionati si retrasi pe la copiii