Emilian Marcu Cu siguranta ca Miticii damboviteni au existat, se pare, inca inainte de aparitia omului pe pamant, deci si inainte de 1989, dar nefiind atat de mediatizati, au trecut in nefiinta drept ilustri necunoscuti. Altfel stau lucrurile astazi, cand orice neica nimeni care fie ca reinventeaza roata patrata, masina de tuns oua sau sacul de carat aer, este imediat, dar imediat, mediatizat mai ceva ca moastele unui sfant. Este adus cu surle si trambite pe micul ecran fie ca a vorbit in somn, fie ca s-a reintors (lovit de scleroza) sa verifice daca si-a incuiat usa, daca a inchis gazul sau apa. Ploua, ninge, este criza de soare in Bahamas, nisipul si-a luat zborul de pe plaja din Portugalia, ei au pareri, gasesc mintenas solutii.
Oameni, altfel la locul lor (aparent) pana sunt loviti de microbul vedetismului, devin oameni politici, persoane publice (meritele nici nu conteaza), sufera o clonare brusca.
Fie ca sunt din Iasi, Cluj-Napoca, Timisoara, sau dintr-un satuc de aiurea, prin clonare, dar cel mai adesea prin auto-clonare, devin Mitici damboviteni cu acte in regula, cu toate atributele, apucaturile, ifosele si suficienta de rigoare.
Din persoane cel mai adesea oneste, dar si anonime, bicisnici sub toate aspectele, prin clonare sau auto-clonare devin obezi, incat, vorba unui Mitica adevarat (Dragomir): «am atata creier ca nu-mi mai incape in capatana».
O fi, cine mai stie ! Dar ascultandu-l mi-am amintit ca exista o rasa de caini care au teasta destul de mica in comparatie cu creierul si care de la o anumita varsta turbeaza. Preventiv se recomanda eutanasierea cainilor din aceasta rasa, sa nu care cumva sa provoace cine stie ce intamplari nefericite. Asta este valabil doar la caini, nu la oamenii care sufera de acelasi sindrom. E de bine oare, sau e de rau ?
In anii care au trecut de la Revolutie, au fost prin Parlam