Avem cu ce, dar nu avem cu cine. In citeva cuvinte, asa s-ar putea descrie situatia turismului brailean. Dumnezeu ne-a dat din plin locuri minunate, peisaje, o istorie bogata si agitata, ce ar putea fi exploatate la maxim si pe bani multi. Din nefericire, pentru a pune in valoare toate acestea e nevoie si de oameni. Iar in ceea ce priveste "avutia" umana, se pare, Braila e tare saraca. S-a impamintenit un cerc vicios, in care ne rotim haotic simpli cetateni, mari sau mici investitori, si autoritati. Deopotriva calcam in picioare istoria, transformam in kitsch-uri monumentele si cladirile ingenuncheate de vreme, distrugem fara discernamint sau ne vindem pe doi lei mostenirea. Iar cind vine vorba sa punem ceva nou in loc, ne impiedicam de orgolii marunte. Dar cum sa fie altfel, intr-un judet in care sute de ani de istorie au fost impinsi in derizoriu si paragina, in care Balta Brailei, o minune a naturii, a devenit Insula Mare, in care zeci de case din centrul vechi, constructii de referinta pentru arhitectura orasului, au fost populate cu oameni fara capatii, care in nemernicia lor au pus pe foc sau au dus la fier vechi adevarate opere de arta, un judet in care conacele boieresti au fost vopsite in culori stridente si, ostentativ, au fost transformate in sedii de CAP. Abia acum se incearca o reabilitare a centrului vechi. Prea putin si mult prea tirziu insa. Alte zeci de obiective turistice zac acoperite de balarii, la cheremul mucegaiului si ruginei, iar zone de o frumusete unica sint lasate in salbaticie si uitare. De aceea am ajuns in situatia incredibila in care, cu Dunarea la picioare, cu Lacu Sarat la o aruncatura de bat, cu alte 20 de lacuri naturale sau artificiale de jur imprejur, cu apa dulce sau sarata, noi, brailenii, sa nu avem amenajata nici macar o plaja acatarii. Cu doua paduri, doua statiuni balneoclimaterice, si mai multe puncte amenajate pentru agre