O piaţă de doar 20 de milioane de euro, dar în care finalizarea unui singur contract mare îţi poate aduce peste un milion de euro. Mirosul de bani din jurul afacerilor defuncte atrage de la lichidatori clasici, la avocaţi şi consultanţi. Pe măsură ce marile privatizări se apropie de final, statul începe să îşi arunce privirea şi asupra firmelor mai puţin atractive din portofoliu. Iar ceea ce vede nu arată bine deloc. Fabrici care nu mai funcţionează de ani de zile, ut
O piaţă de doar 20 de milioane de euro, dar în care finalizarea unui singur contract mare îţi poate aduce peste un milion de euro. Mirosul de bani din jurul afacerilor defuncte atrage de la lichidatori clasici, la avocaţi şi consultanţi.
Pe măsură ce marile privatizări se apropie de final, statul începe să îşi arunce privirea şi asupra firmelor mai puţin atractive din portofoliu. Iar ceea ce vede nu arată bine deloc. Fabrici care nu mai funcţionează de ani de zile, utilaje, altădată performante, peste care s-a aşternut rugina, şi mai ales sute de hectare de pământ acoperite de „cadavrele“ economiei socialiste.
În al doisprezecelea ceas, forţat şi de privirea severă cu care Uniunea Europeană ne inspectează ograda, statul încearcă să recupereze ce se mai poate.
Şi aici intră în scenă una dintre profesiile care începe să devină din ce în ce mai profitabilă, practicienii în insolvenţă. Sau, mai pe scurt, lichidatorii.
Din cei aproximativ 2.000 de practicieni, cei mai mulţi aleargă după firme fantomă. „În multe cazuri, munca este doar pentru a curăţa mediul comercial de putregaiul reprezentat de firme care nici nu mai există decât în acte“, spune Arin Octav Stănescu, preşedintele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR).
Numai l
