Cotidianul francez "Liberation" a publicat, ieri, un raport clasificat al FBI referitor la activitatea celor 19 piraţi ai aerului autori ai atacurilor din 11 septembrie 2001. Jurnaliştii francezi
Cotidianul francez "Liberation" a publicat, ieri, un raport clasificat al FBI referitor la activitatea celor 19 piraţi ai aerului autori ai atacurilor din 11 septembrie 2001. Jurnaliştii francezi au susţinut că egipteanul Mohammed Atta, liderul operaţional al teroriştilor, avea pe lista telefoanelor folosite un număr înregistrat în România.
Fostul preşedinte Ion Iliescu, dar şi fostul şef al Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei, Sergiu Medar, au declarat că nu ştiu nimic despre acest lucru. Singurul care a susţinut cu fermitate că ştia despre numărul de telefon românesc utilizat de Mohammed Atta a fost Ioan Talpeş. Fostul consilier prezidenţial a declarat că, la acea vreme, autorităţile au luat "măsuri informative".
"Parcă au şi găsit pe cineva, dar nu mai ştiu exact. Au trecut şase ani, dar dacă îmi amintesc bine, s-a ştiut despre asta, s-a discutat, s-au luat măsuri de culegere de informaţii. Însă a trecut multă vreme, iar chestiunea era, oricum, una colaterală", a spus Talpeş.
La câteva ore după declaraţia lui Ioan Talpeş, a venit însă surpriza. Postul de radio RFI România a transmis că "numărul de telefon utilizat de teroristul Mohammed Atta, la care se face referire în ziarul francez <> este 040 71 899 042 şi nu este număr de România, având un 0 mai puţin". De fapt - potrivit unor surse care au citit raportul, citate de RFI - numărul exact din raportul FBI este 040 71 899 042 şi apare în mai multe documente oficiale ca fiind folosit de Ramzi Bin al-Shibh, un apropiat al lui Mohammed Atta.
Numărul respectiv a fost înregistrat în anii 2000 în Germania, la Hamburg, 040 fiind prefixul acestui oraş, care a fost şi baza operaţională a t