Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BNR nu mai reduce, în acest an, dobânda de politică monetară

Publicat in Gandul, miercuri 12 septembrie 2007 ·

Inflaţia din luna august pune probleme de coordonare a politicii monetare pentru încadrarea în ţinta anuală şi, în aceste condiţii, cel mai probabil, Banca Naţională a României (BNR) nu va mai aplica reduceri de dobândă, a declarat viceguvernatorul băncii centrale, Eugen Dijmărescu.

„August a fost un şoc pe care l-am anticipat, dar nu mă aştept la alte şocuri până la sfârşitul anului“, a afirmat Dijmărescu. El a arătat că BNR a revizuit prognoza de inflaţie pentru acest an de la 3,7% la 3,9%, în ultimul raport asupra inflaţiei, tocmai pentru că se aştepta la un anumit şoc, chiar dacă de o amplitudine mai mică.

Întrebat despre o eventuală nouă reducere a dobânzii de politică monetară, viceguvernatorul a spus că nu o vede ca opţiune pentru acest an. „Am mari îndoieli că BNR va mai tăia dobânda în circumstanţele de până la sfârşitul anului“, a spus Dijmărescu. Oficialul BNR a lăsat să se înţeleagă că şi o relaxare a rezervelor minime obligatorii este departe de a fi adoptată în 2007, arătând că discuţiile pe această temă trebuie să aibă în vedere şi contextul de piaţă.

Viceguvernatorul BNR spune că stabilitatea dobânzilor interne în perioada scursă de la începutul crizei globale de lichidităţi demonstrează că piaţa românească a trecut cu bine de acest test, în ciuda deprecierii inerente a leului.

„Pe piaţa valutară a fost un deficit de lichiditate prin ieşirile semnificative de capital din ultima perioada, dar nu s-a resimţit şi în piaţa monetară. Trezorierii băncilor au manageriat bine această situaţie, iar dobânzile au rămas stabile în toată această perioadă, undeva la 6-7%. Piaţa internă a trecut cu bine acest test“, a spus Dijmărescu, după lansarea emisiunii filatelice „140 de ani de la formarea sistemului monetar românesc modern", eveniment găzduit de banca centrală.

Oficialul băncii centrale a acceptat că ieşirile de valută de la inve

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum 8 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

Autobuzele din București nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai din cauza vremii

Libertatea acum 2 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Societatății de Transport București STB SA.

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 9 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 11 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum 7 ore
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

Elon Musk anunță lansarea Grok 3, chatbotul de inteligenţă considerat un rival al ChatGPT

HotNews acum 11 ore
Miliardarul Elon Musk a anunţat sâmbătă că chatbotul său de inteligenţă artificială, Grok 3, dezvoltat de compania xAI şi considerat un rival al ChatGPT, va fi lansat luni, printr-o demonstraţie live, transmite Reuters, citată de News.ro. La început

Viktor Orbán, despre posibilitatea ca Europa să nu fie inclusă în negocierile de pace: „Ungaria va fi întotdeauna acolo, eu voi obţine de fiecare dată ceea ce este important pentru unguri”

Libertatea acum 2 ore
Ungaria rămâne o țară puternică și angajată, cu un prim-ministru experimentat, potrivit declarațiilor lui Viktor Orbán într-un interviu pentru site-ul Mandiner, citat de News.ro. Premierul ungar a subliniat că va obține întotdeauna ceea ce este impo

Prima apariție publică a lui Klaus Iohannis după demisie, la Sibiu. A spus doar două cuvinte | VIDEO

Libertatea acum 11 ore
Klaus Iohannis a apărut pentru prima dată în public după demisia din funcția de președinte al României duminică, 16 februarie. El a participat, alături de soția sa, Carmen Iohannis, și un agent SPP, la slujba de la Biserica Catolică din Sibiu.

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum 8 ore
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
joi

-6°/-1°
Iasi
acum

-8°
lun.

-8°/1°
mar.

-5°/2°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/1°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-9°
lun.

-9°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°