Scriam intr-un articol anterior ca strategia ofensiva cu care Mircea Geoana a revenit din vacanta avea mai multe puncte slabe. Unul era conditia necesara ca PSD-ul sa adere in bloc la planul de a cenzura guvernul.
Faptul ca hotararea a fost luata fara a consulta toti “greii” partidului si reactia dezaprobatoare care a venit imediat din partea lui Ion Iliescu au fost primele indicii ca miscarea lui Mircea Geoana fusese prost pregatita.
Ceea ce s-a intamplat ulterior a confirmat acest lucru si astfel, initiativa liderului PSD nu numai ca nu l-a revigorat politic, dar l-a adus intr-o situatie pe care putem s-o numim disperata.
Bineinteles ca Mircea Geoana stia ca pentru succesul motiunii avea nevoie de sprijinul propriilor parlamentari. Putea sa-si dea seama ca sus-numitii parlamentari adera mai usor la proiectele de amanare ale alegerilor decat la cele care pot sa conduca la devansarea lor.
Dar mai ales nu putea sau n-ar fi trebuit sa ignore ca acesti parlamentari au fost numiti de binomul Nastase-Iliescu pe vremea cand el inca nu era presedinte. Poate ca Nastase, cazut in dizgratie, nu merita luat in calcul. Dar este clar ca Mircea Geoana n-ar fi trebuit sa ia aceasta hotarare fara a se asigura macar de neutralitatea unui om cu influenta fostului presedinte Iliescu.
O “lipsa de inteligenta politica”, vorba aceluiasi Ion Iliescu (varianta cu eufemism).
Cert este ca Mircea Geoana a reactionat ca si cum nu se astepta la opozitia din partea propriei tabere. Mai intai s-a facut ca nu exista. Iar apoi, cand ea a devenit vizibila public, a facut niste declaratii cum rar se aud din directia PSD.
Cu toate problemele interne pe care le cunoaste acest partid, nimeni n-a indraznit inca sa foloseasca metaforele “cuib de viespi” sau “separarea apelor”.
Pe langa atacul direct asupra lui Ilie
