Anul acesta, România are alocat peste un miliard de euro de la bugetul UE, pentru cinci dintre Programele Operaţionale. Revista Capital explică cine sunt beneficiarii şi cum pot fi accesate aceste fonduri. Cinci Programe Operaţionale transmise de România la Bruxelles au trecut examenul. Transporturile, Mediul, Creşterea Competitivităţii Economice, Dezvoltarea Regională şi Asistenţa Tehnică au primit undă verde de la Comisia Europeană. Programele cumulează peste 15 miliard
Anul acesta, România are alocat peste un miliard de euro de la bugetul UE, pentru cinci dintre Programele Operaţionale. Revista Capital explică cine sunt beneficiarii şi cum pot fi accesate aceste fonduri.
Cinci Programe Operaţionale transmise de România la Bruxelles au trecut examenul. Transporturile, Mediul, Creşterea Competitivităţii Economice, Dezvoltarea Regională şi Asistenţa Tehnică au primit undă verde de la Comisia Europeană. Programele cumulează peste 15 miliarde de euro, fonduri alocate pentru perioada 2007-2013. Mai mult chiar, primii bani de la bugetul UE au sosit în România în luna iulie. Este vorba de 343 de milioane de euro, sumă destinată prefinanţării proiectelor importante realizate de către autorităţile locale.
Octombrie va fi luna în care vor fi lansate multe dintre Ghidurile Solicitantului, astfel încât cei interesaţi să poată depune proiecte. Conform alocaţiei bugetare, în acest an ţara noastră urmează să primească, pentru cele cinci Programe Operaţionale, peste un miliard de euro, prin intermediul Fondului European de Dezvoltare Regională şi al Fondului de Coeziune. Din nou, vechea întrebare: vom putea să-i cheltuim? Adrian Ciocănea, şeful Departamentului Afaceri Europene din cadrul Guvernului, spune că numai pentru POS Mediu există în portofoliu 15 proiecte majore, dintre care zece sunt în domeniul apei