Mărturisesc că astăzi aş fi vrut să scriu despre cu totul altceva: o carte apărută recent, care istoriseşte întâmplările unui primar comunist de comună botoşeneană între 1975 şi 1979. O las pentru altă dată pentru că ieri mi s-a întâmplat ceva cu totul deosebit. Nu am putut merge la şedinţa grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor din cauza unei dureri afurisite de dinţi. Pe seară, un fost ministru din guvernul Năstase m-a sunat, mi-a povestit ce s-a întâmplat acolo (Mitrea, Năstase, Hrebenciuc, moţiune de cenzură, dosare grele etc.) şi apoi m-a întrebat cu o voce gâtuită de o emoţie care dădea în plâns: ce se întâmplă cu partidul?

Ştiu ce-mi vor spune unii comentatori pe netul care permite orice, oricui: plângeţi după posturile pierdute, după privilegii, după furturile pe care le-aţi patronat, după termopane şi mătuşile Tamara, voi, cei care aţi confiscat Revoluţia şi v-aţi însuşit fabrici şi uzine... Ştiu toate acestea, le înţeleg, dar ştiu totodată că nu sunt corecte: cea mai mare parte a politicienilor din toate partidele sunt oameni cinstiţi, care trăiesc din salariu (mult mai mic decât al unui judecător orăşenesc, căpitan de poliţie, director de penitenciar sau responsabil de marketing la o firmă privată), care au un ataşament emoţional cu echipele politice din care fac parte şi care sunt în general dominaţi de ideea de a fi eficienţi. Dar mass-media nu se interesează de aceşti oameni. Mass-media pun pe prima pagină combinatori de cabinet, şperţari, panglicari, impostori, traficanţi de favoruri... De aceea oamenii nu-i cunosc şi nu-i recunosc pe cei care consideră că politica e o misiune, nu o cale de îmbogăţire.

Deci, ce se întâmplă cu PSD? Se întâmplă ceva foarte interesant: a uitat ce este un partid politic. Un partid este o organizaţie a societăţii civile, fără scop de profit (deci nu o unitate economică), şi care pregăteşte oameni pen