Contractul prin care compania americană Ford preia acţiunile deţinute de stat la Automobile Craiova, pentru 57 de milioane de euro, a fost semnat miercuri la Frankfurt (deocamdată versiunea în limba engleză), acolo unde în aceste zile se desfăşoară Salonul Internaţional Auto.
Documentul a fost semnat de Sebastian Vlădescu, preşedintele Comisiei de Privatizare, şi Lyle Waters, negociatorul şef al Ford. La eveniment, au mai fost prezenţi premierul României, Călin Popescu Tăriceanu, ambasadorul SUA în ţara noastră, Nicholas Taubma, şi Brent Valmar, preşedintele APIA.
După semnarea contractului, Tăriceanu a declarat că Automobile Craiova va deveni un contribuabil important la bugetul local, prin nivelul ridicat al taxelor şi impozitelor care vor fi plătite în perioada următoare şi a apreciat că tranzacţia reprezintă prima mare investiţie industrială americană în România.
El a făcut referire la efectele economice şi sociale ale privatizării Automobile, arătând că pentru un singur loc de muncă la uzina din Craiova sunt create alte patru posturi în industria furnizoare de componente "România are şansa să se transforme în cea mai mare ţară producătoare în industria auto din sud-estul Europei. Afacerea este în avantajul ambelor părţi", a mai spus Tăriceanu.
La rândul său, John Fleming, preşedintele Ford Europa, a arătat că grupul american a preluat o fabrică "la care a visat mereu" şi a apreciat modul în care au decurs negocierile, în condiţiile în care atât autorităţile române, cât şi reprezentanţii Ford, au dorit ca tranzacţia să fie finalizată cu succes. Varianta în limba română a contractului va fi încheiată vineri, la Craiova.
Ford va putea înstrăina acţiunile către o filială a companiei, fără acordul AVAS
În primii patru ani de la data finalizării privatizării, Ford va putea înstrăina fără acordul AVAS acţiunile deţinute la Autom