De fapt, întrebarea aceasta ar trebui să o adresăm tuturor celor care critică planul propus de Martti Ahtisaari, în primul rînd Rusiei. Planul elaborat de însărcinatul special ONU propune o soluţie complicată pentru Kosovo, din care albanezii ies cu un stat separat cu supraveghere internaţională, dar care nu se numeşte ca atare stat independent, iar Serbia obţine garanţii tot internaţionale pentru minoritatea sîrbă din regiune, care ar urma să fie condusă de un Guvern albanez desprins de Belgrad, dar care nu e nici independent. Sună complicat şi chiar este. Nimeni nu spune că aceasta este soluţia ideală. Pentru că nu există soluţie ideală pentru Kosovo. Albanezii nu acceptă nimic altceva decît independenţă şi orice politician albanez care îndrăzneşte să dea un pas înapoi este pus la stîlpul infamiei la el acasă. Majoritarea sîrbilor nu concep un Kosovo desprins de Serbia şi puţinii politicieni care au îndrăznit să spună că planul Ahtisaari merită măcar discutat au poziţii foarte fragile. Aflat în vizită de cimentat alianţe prin România, ministrul de Externe al Serbiei, Vuk Jeremic, a dat cîteva interviuri unor ziare româneşti şi a tot insistat că se poate ajunge la o soluţie de compromis, alta decît cea aflată deja pe masă. Din păcate, nu a oferit nici un detaliu, măcar vag. Deocamdată, fiecare parte perorează pe propriile argumente: albanezii spun că, după ce au păţit din partea lui Slobodan Miloşevici, nu ar mai accepta în ruptul capului să fie parte a Serbiei, sîrbii că o redesenare a graniţelor ar viola normele internaţionale (ceea ce, formal vorbind, este fals, modificarea graniţelor ratificată de ONU nu este ilegală, vezi Timorul de Est recent).

Nu ar fi exclus ca albanezii să proclame unilateral independenţa şi atunci situaţia s-ar rezolva mai prost pentru Serbia decît propune planul pe care cu vehemenţă îl respinge. În toată această situaţie, Român