Am intrat in miezul fierbinte al Festivalului Enescu, concursul de compozitie si interpretare fiind deja incheiat. Nu mai „dezvaluim“ lista invingatorilor, cum gratios si inedit exprima comunicatul de presa al Festivalului. E cumva pacat, pentru ca Gala Laureatilor ar fi trebuit sa fie un moment de sarbatoare, care sa incununeze cele trei saptamini de concerte succesive si sa evidentieze pregnant numele lui George Enescu. Alt motiv de bombaneala ar fi expedierea interpretarilor lucrarilor lui George Enescu „la matineu“, intr-o suita de concerte Dimineti de muzica enesciana –, de parca am fi avut de-a face cu tinere talente de perspectiva.
Cu atit mai mult cu cit opusurile enesciene au fost si mai sint inca interpretate, in zilele ce vor veni, de reale valori muzicale, care ar fi putut oricind aparea in concertele „de seara“. Si nu ar fi vorba doar de Laura Buruiana sau Andrei Vieru, de Cristina Anghelescu sau Horia Mihail, ci chiar de personalitati de anvergura lui Viniciu Moroianu si a Georgetei Stoleriu. In cele cinci zile de festival, in care au fost inghesuite zeci de lucrari ale compozitorilor romani de toate felurile, genurile, virstele, functiile, sexele, posturile administrative si conjugale posibile ar fi putut fi generos combinate cu aceste exceptionale concerte de muzica enesciana. O spunem ca un vechi admirator si pretuitor al lui Enescu, dincolo de conjuncturi si aranjamente de culise. Daca este Festival Enescu, formula dlui Holender, „este suficient Enescu“, ni se pare cu totul inadecvata. Este cu totul simpatic Domnia Sa, dar nu credem ca orice timisorean sau vienez de adoptiune, membru al UCMR sau nu, devine automat o valoare in sine. Festivalul Enescu era un bun prilej de promovare a muzicii enesciene.
Sigur ca lucrarile lui Enescu nu stirnesc efluviile unui Paganini, Fritz Kreisler sau Max Bruch, dar Octuorul, Dixtuorul p
