Miron Cristea Primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane a fost Miron Cristea, pe numele de mirean Elie Cristea, nascut la 20 iulie 1868, in Toplita. Intre anii 1887-1890, Miron Cristea a urmat cursurile Institutului teologic din Sibiu, iar intre 1891-1895 a obtinut doctoratul la Facultatea de Litere si Filosofie a Universitatii din Budapesta, cu o teza despre viata si opera lui Eminescu, tiparita in limba maghiara in 1895. La 21 noiembrie / 3 decembrie 1909, Miron Cristea este ales episcop al Caransebesului, fiind inscaunat la 25 aprilie / 8 mai 1910. In aceasta calitate, a aparat scolile confesionale romanesti din Banat in fata incercarilor guvernului de la Budapesta de a le desfiinta. Dupa ce la 7 iunie 1919 devine membru de onoare al Academiei Romane, la 18 decembrie, in acelasi an, a fost ales mitropolit primat al Romaniei intregite, iar in ziua urmatoare investit si inscaunat. La 4 februarie 1925 devine primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, fiind instalat in noua demnitate la 1 noiembrie 1925. In calitate de patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, a initiat legaturi stranse cu celelalte Biserici Ortodoxe surori, trimitand delegatii la conferintele interortodoxe de la Constantinopol (1923) si de la Muntele Athos (1930), ca si la intrunirile Miscarii Ecumenice. Patriarhul Miron Cristea s-a evidentiat si prin calatoriile sale in Orient, pana la Locurile Sfinte (1927); prin interventia sa la Patriarhia Ecumenica pentru recunoasterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Albaneze; prin edificarea a doua biserici romanesti la Ierusalim si la Iordan si infiintarea Episcopiei Ortodoxe Romane in America si Canada (1934); prin vizitele pe care i le-au facut la Bucuresti ierarhi si reprezentanti ortodocsi si neortodocsi. Intre 20 iulie 1927 si 8 iunie 1930 a fost senator, regent, iar intre 10 februarie 1938 - 6 martie 1939 a ocupat functia de prim-ministru. A