România se află pe lista ţărilor care s-ar putea confrunta, pe termen mediu, cu supraîncălzirea pieţei imobiliare, alături de statele baltice şi Bulgaria, potrivit unui raport al grupului UniCredit. “Dezechilibrele existente între cererea de locuinţe şi ofertă stimulează activitatea de construcţii, fără o dovadă clară a unui bubble (creştere rapidă a preţurilor urmată de o scădere puternică - n.r.) în pofida creşterilor din ultimii ani, deşi anumite ţări - statele baltice, Bulgaria şi România - ar putea înregistra riscuri de supraîncălzire a pieţelor pe termen mediu”, se arată în raportul UniCredit.
Analiştii atrag atenţia că, deşi în Europa Centrală şi de Est nu prevăd şocuri sistemice majore, riscurile au crescut în mod evident. “Capacitatea de absorbţie a şocurilor rămâne ridicată în regiune, însă politici macroeconomice prudente şi monitorizarea atentă a creditului sunt esenţiale pentru evitarea unor deviaţii majore de la o dezvoltare sustenabilă”, se spune în raport.
În ceea ce priveşte indicatorii macroeconomici, analiştii UniCredit au revizuit în scădere estimările privind creşterea economică din acest an, de la 6% în raportul trimestrial, la 5,8% în cel publicat ieri. Prognoza pentru 2008 a rămas nemodificată, la 5,5%. Totodată, analiştii estimează pentru 2007 o inflaţie de 4,2% la sfârşitul anului, şi un nivel mediu de 4,3%. (E.C.)
România se află pe lista ţărilor care s-ar putea confrunta, pe termen mediu, cu supraîncălzirea pieţei imobiliare, alături de statele baltice şi Bulgaria, potrivit unui raport al grupului UniCredit. “Dezechilibrele existente între cererea de locuinţe şi ofertă stimulează activitatea de construcţii, fără o dovadă clară a unui bubble (creştere rapidă a preţurilor urmată de o scădere puternică - n.r.) în pofida creşterilor din ultimii ani, deşi anumite ţări - statele baltice, Bulgaria şi România - ar putea înregis