Mă urmăreşte imaginea noului Bin Laden. În caseta distribuită televiziunilor lumii pe 7 septembrie, comandantul Al-Qaeda este un alt om decît era acum doi ani, la ultima sa apariţie pe ecrane. Este relaxat - semn că se simte în siguranţă acolo unde o fi - şi face discursuri intelectuale. Ştiu bine că Răul ia forme neaşteptate, ştiu bine că Diavolul lucrează cu necenzurată imaginaţie. Sufletul euro-atlantic are o mare slăbiciune. Închinat fiind raţiunii, dacă primeşte o explicaţie logică, e la un pas de iertare. Să înţelegi pe cineva care face rău este, în exerciţiul nostru zilnic, primul pas spre iertarea lui şi e la doi paşi de simpatie. Discursul lui Bin Laden cuprinde nişte cîntece de sirenă la care ştiu bine că mulţi dintre intelectualii de stînga euro-americani tresar de plăcere. Tocmai de aceea, îmi este frică mai mult de acest Bin Laden decît de un şef de bandă teroristă, oricît de eficient şi de greu de prins.
Teoretic, două sînt vulnerabilităţile sufletului euro-atlantic prin care virusul mortal al islamismului radical poate pătrunde blindajul asigurat de toleranţă, democraţie, umanism, creştinism şi logica aristotelică: sensibilităţile de stînga şi slăbiciunea unei părţi a dreptei pentru discursul teocratic. Abil, Bin Laden a înţeles că prima i se potriveşte mai bine, căci aceia dintre noi care cred că lumea trebuie să reflecte exact ordinea divină îl au drept mentor pe Isus Cristos şi cred, indestructibil, în El. Aşadar, în cea mai recentă apariţie publică, Osama Bin Laden vorbeşte ca un intelectual de stînga. Demască viguros dezastrul pe care îl aduce lumii capitalismul, atacă principial şi factual administraţia Bush, dar şi pe Sarkozy şi pe Brown, vorbeşte despre justiţie socială şi despre răul globalizării, despre problemele ecologice ale lumii (cauzate, ştim bine, de marile corporaţii americane), despre sărăcia endemică din Africa, despre c
