Chestiunea alegerii noului patriarh al BOR a tinut pana in ultima clipa lumea incordata, dar nu neaparat datorita unei participari pioase la viata ecleziastica a tarii. Semnalele transmise de una sau alta dintre taberele angajate in lupta, cel mai adesea prin intermediul presei scrise si audiovizuale, au indus cu putere senzatia ca asistam cu totii la o intrecere sportiva, chiar daca tocmai sportivitatea a cam lipsit din prim-plan. Oricat de importanta poate fi socotita persoana alesului, circumstantele alegerii sunt, cred, si mai importante. Intai de toate, pentru ca este vorba – s-a mai spus, dar e bine sa ne amintim – despre prima schimbare din capul Bisericii Ortodoxe de la noi dupa caderea regimului rosu ateu. In al doilea rand, fiindca si sa fi fost perfecta libertate si democratie, nesmintita deschidere a autoritatilor fata de cele bisericesti si numai evlavie pretutindeni in societate, durata pastoririi Patriarhului Teoctist (douazeci si unu de ani, aproape un sfert de secol) facea necesara, pentru orice ins, oricat de bine intentionat, o deschidere a ferestrelor si o primenire. Nu trebuie uitat ca, fie si numai in plan social-economic si tehnologic, anii despre care este vorba aici, cei scursi incepand cu 1986, au insemnat marele boom al videoproiectoarelor, raspandirea fotocopiatoarelor si a faxurilor, a computerelor personale si a laptopurilor, a telefoniei mobile si a internetului, caderea industriei de tip stalinist si aparitia industriei lohn, prevalenta comertului, ridicarea vizelor de acces in spatiul Schengen pentru romani si intrarea Romaniei in NATO si in UE... si cate altele... Printre care, nu in ultimul rand, acel du-te-vino romanesc pe pietele muncii din Europa si dinafara ei; altfel spus, participarea noastra, dupa putinte si nevoi, la globalizare. Toate acestea nu sunt nici iluzii, nici vorbe in vant. Astazi, ca in finalul secolului al X