M-am aflat in vara aceasta in vacanta la Saliste, in Marginimea Sibiului. Locurile copilariei, unde revin cu drag, desi, la fiecare intoarcere, distanta dintre amintiri si prezent este tot mai mare. Lucrurile se schimba si in bine si in rau, intilnesti tot mai putini cunoscuti de fiecare data, dar cu toate acestea, exista ceva in mine ce pastreaza o legatura profunda cu ceea ce se afla acolo. Am nimerit la Saliste la Zilele culturii salistene, un fel de sarbatori cimpenesti, altadata numite „maialuri“, dar care, atunci, nu-si aveau locul in plin centrul orasului de acum, ci undeva, intr-o poiana la padure. Doua zile in care muzica a rasunat in toate colturile localitatii, obligind pe fiecare sa traiasca la unison momentul. Altfel, localitatea frumoasa, prospera, bine gospodarita, de la primarul careia ar avea de invatat multi dintre primarii marilor orase.
M-am gindit ca nu degeaba Salistea se afla la aproximativ douazeci de kilometri de Sibiu, capitala culturala europeana in acest an – si acolo este un primar gospodar, care a reusit, la prima vedere, sa transforme cel putin centrul istoric al Sibiului intr-un oras european. De ce spun la prima vedere, pentru ca ma asteptam sa regasesc ceva din farmecul orasului de altadata. Sibiul, unde veneam din cind in cind cu parintii, plimbindu-ne pe strada principala, careia, chiar si in anii comunismului, ei ii spuneau tot Regina Maria. Iar pentru mine, aici se aflau in primul rind magazinele de tot felul, cofetariile cu prajituri innebunitoare, cu mesele din marmora la care abia asteptam sa ne asezam, mezelaria La Floas, cu mirosuri ademenitoare, uneori erau si prinzuri servite la Imparatul Romanilor sau la restaurantul Bulevard, dar cele mai emotionante erau intilnirile parintilor mei cu cunostinte, felul politicos in care oamenii se salutau, isi vorbeau. Pe Regina Maria, lumea, indiferent de ora sau zi, iesea
