Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angajaţii APM Gorj vor veni la serviciu cu bicicletele

Publicat in GAZETA de SUD, joi 13 septembrie 2007 ·

Toţi angajaţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Gorj vor veni săptămâna viitoare la serviciu cu bicicleta, cu mijloacele de transport în comun sau pe jos. Această măsură a fost luată de conducerea instituţiei, pentru a marca „Săptămâna Mobilităţii Europene“, care se desfăşoară în perioada 16 - 22 septembrie. Gheorghe Fometescu, directorul APM Gorj, a făcut un apel către toţi directorii de instituţii publice din Gorj să procedeze în acelaşi fel: „În municipiul Târgu Jiu, străzile sunt foarte aglomerate, iar nivelul poluării pe arterele intens circulate este mai ridicat. Fac apel la toţi factorii de răspundere de la nivelul judeţului să folosească bicicleta şi transportul în comun. Eu voi veni la serviciu numai cu bicicleta şi la fel vor face şi angajaţii agenţiei“. Conducerea APM Gorj a procurat bicicletele necesare pentru aplicarea acestei idei de la Asociaţia „Amicii Salvamont“, care a pus la dispoziţia angajaţilor instituţiei în jur de 20 de mijloace de transport nepoluante.

200 de elevi vor participa la un marş pe biciclete Tot cu ocazia „Săptămânii Mobilităţii Europene“, dar şi a „Zilei Mondiale a Stratului de Ozon“, care se va sărbători duminică, 16 octombrie, 200 de elevi de la mai multe şcoli din Târgu Jiu vor participa la un marş pe biciclete pe mai multe străzi ale oraşului, de unde vor strânge deşeurile din hârtie găsite şi le vor duce la o staţie de sortare. „Participanţii la acest marş pot să aducă şi de acasă deşeuri din hârtie şi pot să mai strângă din cartierele prin care vom trece. Cei care vor aduna cea mai mare cantitate de hârtie vor fi premiaţi“, a precizat Gheorghe Fometescu. La acest marş vor participa elevi de la Şcolile Generale „Alexandru Ştefulescu“ şi „Constantin Săvoiu“, precum şi de la Liceul Forestier şi Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu“.

Aceştia vor străbate următorul traseu: Şcoala Generală „Constantin Săvoiu“

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 6 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Alertă de tsunami declanşată după un cutremur cu magnitudinea de 7,3 în largul coastelor din Alaska

News.ro acum 42 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 s-a produs miercuri seara în largul coastelor din Alaska, la numai 20 de km adâncime, ceea ce a declanşat o alertă de tsunami, relatează AFP. Epicentrul se află la 87 de kilometri sud de Sand Point, un mic sat din

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 8 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 9 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 8 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 7 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 9 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°