Tatăl măicuţei Irina Cornici, moartă răstignită pe cruce la Mănăstirea Tanacu din Vaslui, cere daune morale de un miliard de lei vechi. “Am pretenţii să-mi dea un miliard. Daune morale un miliard şi să facă şi puşcărie.
Mi-a omorât copilul, mi l-a schingiuit”, a spus, ieri, la proces, tatăl Irinei Cornici. El a adăugat că fiica lor a fost ţinută cu forţa la mănăstire şi apoi omorâtă. Părinţii măicuţei s-au declarat totodată neîncrezători într-un verdict final al instanţei în acest caz, anunţând că sunt dispuşi să se adreseze şi forurilor de justiţie internaţionale.
Fostul preot Daniel Corogeanu a declarat că nu este vinovat de moartea măicuţei, ci a încercat să o ajute să treacă peste problemele pe care le avea. Iniţial, fostul preot Petru Corogeanu a fost condamnat la 14 ani de închisoare, iar cele patru foste măicuţe au primit pedepse cu închisoarea cuprinse între cinci şi opt ani. În acelaşi timp, instanţa a admis cererea mamei Irinei Cornici şi i-a obligat pe cei cinci la plata unor despăgubiri în solidar cu Episcopia Huşilor, în valoare de 4.700 de lei drept daune civile şi 5.000 de lei daune morale. Inculpaţii au contestat decizia instanţei de fond la Curtea de apel Alba. (I.C.)
Tatăl măicuţei Irina Cornici, moartă răstignită pe cruce la Mănăstirea Tanacu din Vaslui, cere daune morale de un miliard de lei vechi. “Am pretenţii să-mi dea un miliard. Daune morale un miliard şi să facă şi puşcărie.
Mi-a omorât copilul, mi l-a schingiuit”, a spus, ieri, la proces, tatăl Irinei Cornici. El a adăugat că fiica lor a fost ţinută cu forţa la mănăstire şi apoi omorâtă. Părinţii măicuţei s-au declarat totodată neîncrezători într-un verdict final al instanţei în acest caz, anunţând că sunt dispuşi să se adreseze şi forurilor de justiţie internaţionale.
Fostul preot Daniel Corogeanu a declarat că nu este vinovat de moartea măicuţei, ci a încerca