Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, i-a solicitat, ieri, printr-o scrisoare deschisă, preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), Bogdan Găbudeanu, Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, i-a solicitat, ieri, printr-o scrisoare deschisă, preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), Bogdan Găbudeanu, desecretizarea documentelor oficiale care stau la baza proiectului de exploatare minieră de la Roşia Montană.
"Dezbaterea publică, ce a antrenat deja o parte considerabilă a opiniei publice, reprezentanţi ai societăţii civile din România şi din străinătate, instituţii mass-media şi formaţiuni politice, este serios perturbată de faptul că licenţa de concesionare pentru exploatare a minereurilor auro-argintifere nr. 47/1999 acordată Mininvest Deva şi apoi transferată către <> , contractul de transfer al acesteia, documentaţia tehnică aferentă, drepturile şi obligaţiile părţilor, precum şi licenţele similare de exploatare pentru perimetrele Certej, Zlatna şi Bolcana fac parte în prezent din categoria informaţiilor clasificate de instituţia pe care o conduceţi.
Această situaţie nu este normală, în condiţiile în care interesul public faţă de aceste informaţii este evident şi legitim. Având în vedere toate aceste considerente, vă solicit să desecretizaţi în cel mai scurt timp documentele oficiale mai sus menţionate, astfel încât cetăţenii români să cunoască, pe larg, conţinutul lor", se arată în scrisoarea deschisă.