Citeam O femeie la comenzi de Carl Bernstein, o biografie plină de simpatie a lui Hillary Clinton, şi asta m-a făcut să mă gîndesc la sincronizare, la acel "toate la timpul lor". În 1992, visul ei despre o asistenţă de sănătate universal valabilă era prematur. Noi, generaţia baby-boomers, nu am luat-o în serios pentru că încă mai credeam că sîntem nemuritori. Nu eram pregătiţi pentru ea nici în 1996, pentru că o altă trăsătură deloc plăcută a generaţiei mele este Negarea Completă. Sîntem însă absolut gata să o primim în 2008 căci acum scîrţîim, pîrţîim şi ne împleticim spre vieţi din ce în ce mai lungi. Hillary Clinton a prevăzut această criză şi a presupus, idealistă cum era, că toată lumea va face la fel. N-a fost de ajutor nici faptul că, la preluarea primului său mandat, Bill Clinton şi-a dat seama că Bush Sr. a minţit în ceea ce priveşte bugetul şi că îi lăsase o gaură de două ori mai mare decît declarase în alegeri. Pur şi simplu, nu erau destui bani pentru a aplica ambiţiosul program de sănătate publică al lui Hillary. La vremea aceea, "vasta conjuraţie de dreapta" care i-a şi alungat de la putere, în cele din urmă, îşi biciuise deja dulăii pînă în pragul nebuniei. Este ironic, ca să fiu blînd, că liderii hoardelor de moralişti indignaţi care au reuşit să-l supună pe Bill Clinton procedurii de suspendare pentru nebuniile sale sexuale au picat, unul cîte unul, de la Newt Gingrich, ipocritul-şef, la cel din urmă, senatorul Craig, care face turul toaletelor din aeroporturi în căutare de partide de sex. Trebuie să recunosc, ca unul care a fost mai întîi amuzat, apoi scos din minţi de campania republicanilor, că sînt perfect satisfăcut să-i văd alunecînd în jos, haha, la propriu, de la amanta, altfel foarte umană, a lui Gingrich pînă la budele publice. Aşa le trebuie, sînt gata să zic, cu o singură deosebire: amărîţii ăştia încă mai au multă putere şi vor face