Iolanda MALAMEN
Antoniu si Kawabata
Editura Cartea Romaneasca,
Colectia „Proza“, Bucuresti,
2007, 284 p.
Desi aflata, cu Antoniu si Kawabata, la a sasea sa carte de proza, Iolanda Malamen este cunoscuta in primul rind ca poeta „saptezecista“ sau ca excelent jurnalist cultural (volumele de interviuri cu scriitori romani publicate la Editura Muzeul Literaturii Romane se bucura de un larg interes) si prea putin luata in seama ca prozatoare. Asta se datoreaza in buna masura faptului ca scriitoarea si-a publicat pina acum cartile de proza la edituri obscure precum Crater sau Charmides, cu exceptia Casei Verdi si a Scrisorii lui Lavoisier, aparute la Editura Muzeul Literaturii Romane. Tiparite in conditii grafice meschine, uneori chiar cu grave erori de tehnoredactare, si destul de timid promovate in presa culturala, cartile cu pricina – atipice, rafinate – au fost din pacate livrate neantului.
Republicarea lor la o editura cu vizibilitate (la Cartea Romaneasca, de pilda) s-ar impune cu necesitate. O mentiune: ordinea aparitiei celor cinci volume de proza ale Iolandei Malamen nu este aceea de pe coperta a patra a romanului Antoniu si Kawabata (nu reusesc cu nici un chip sa ma lamuresc cum i-au scapat editorului atitea inexactitati), ci urmatoarea: Eu, meseria de calau si melancolica regina (1998), Felipe si Margherita (2000), Casa Verdi (2001), Macelul camatarilor (2002), Scrisoarea lui Lavoisier (2004). Cit despre Alice in tara crimei, aceasta nu este decit o reluare cu titlu schimbat (plus alte citeva modificari) a Macelului camatarilor.
Alice in tara mizeriei, dincoace de oglinda magica
Iolanda Malamen scrie in general microromane poematice si livresti, dupa o formula eteroclita, in virtutea careia visul, fantasmaticul, fabulosul fuzioneaza cu realitatea prozaica, simbolicul alterneaza cu absurdul, su
