Procesul de terorism a lui Mohammad Munaf merge din amânare în amânare. Motivul – unul din martori a fost citat greşit, astfel că procesul se va relua peste o săptămână. Totuşi, ieri, instanţa a făcut un progres. Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au decis să trimită o adresă Ministerului Justiţiei, după ce Ovidiu Ohanesian a cerut extrădarea irakianului având în vedere semnarea de curând a Tratatului de extrădare între România şi SUA.
Astfel, noul tratat prevede extrădarea pentru orice faptă care întruneşte condiţiile privind durata minimă a pedepsei de cel puţin un an, precum şi extrădarea pentru infracţiuni comise în afara teritoriului statului solicitant. De asemenea, noul tratat prevede că “extrădarea nu va fi refuzată pe motivul cetăţeniei”. Tratatul reglementează şi o procedură simplificată de extrădare. În momentul în care persoana solicitată consimte să fie extrădată nu mai este necesară prezentarea documentelor formale de extrădare. (I.C.)
Procesul de terorism a lui Mohammad Munaf merge din amânare în amânare. Motivul – unul din martori a fost citat greşit, astfel că procesul se va relua peste o săptămână. Totuşi, ieri, instanţa a făcut un progres. Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au decis să trimită o adresă Ministerului Justiţiei, după ce Ovidiu Ohanesian a cerut extrădarea irakianului având în vedere semnarea de curând a Tratatului de extrădare între România şi SUA.
Astfel, noul tratat prevede extrădarea pentru orice faptă care întruneşte condiţiile privind durata minimă a pedepsei de cel puţin un an, precum şi extrădarea pentru infracţiuni comise în afara teritoriului statului solicitant. De asemenea, noul tratat prevede că “extrădarea nu va fi refuzată pe motivul cetăţeniei”. Tratatul reglementează şi o procedură simplificată de extrădare. În momentul în care persoana solicitată consimte să fie extrădată nu mai este necesară p